Sport

Irina Bulmaga şi Miruna Lehaci participă la Campionatul European

Cele două şahiste ale clubului CSM Iasi 2020 se numără printre cele aproape 200 de jucătoare din 35 de ţări care vor evolua la a 24-a editie a Campionatului European de sah feminin – senioare 2024. Acesta va avea loc incepand de astăzi, timp de 11 zile, la „Rodos Palace” din Rodos, Grecia. Competiţia se va disputa in sistem elveţian, pe parcursul a 10 runde, cu o zi de pauză după primele 5. Campionatul european individual de sah feminin 2024 este şi un eveniment de calificare pentru Cupa Mondială feminină FIDE. Conform deciziei Uniunii Europene de Sah, se vo ...

Handbal feminin, Divizia A - Turneul final va avea loc la Iași
19/04/2024 07:24

Municipiul Iaşi va fi gazda Turneului final al Diviziei A de handbal feminin pentru promovare in primul eşalon, in perioada 10-12 mai, a hotărat federaţia de specialitate. Echipa CSM Iaşi 2020 este calificată pentru această intrecere, in urma cărora vor fi stabilite cele două echipe promovate direct in Liga Florilor, precum şi alte două formaţii care vor susţine barajul cu cluburile situate pe locurilor 11 şi 12 in Liga Florilor pentru promovare. La turneu vor participa primele două clasate din cele trei serii ale Diviziei A şi două formaţii din trei, cu rezultatele cele m ...

FC Politehnica Iași, rătăcită în căutarea imposibilului
19/04/2024 04:01

* Politehnica Iasi – FC Voluntari, sambătă, 20 aprilie, de la ora 15, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” * fotbalistii din Copou se află intr-o situatie cu adevărat dramatică, avand nevoie de 14 puncte in cele 5 partide rămase de disputat pentru a rămane in SuperLigă * un obiectiv aproape imposibil de realizat, dacă ar fi să privim lucrurile obiectiv, iesenii acumuland doar 4 puncte in ultimele 7 jocuri! Poli Iasi a castigat 8 din cele 23 de partide disputate in compania formatiei ilfovene FC Voluntari, inregistrand alte 8 remize si 7 infrangeri, in ultimii 9 ani, pr ...

A fost aprinsă flacăra la Olimpia antică pentru Jocurile de la Paris 2024
16/04/2024 19:46

Flacăra sacră a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024 a fost aprinsă marti in Olympia, Grecia, locul de nastere al Jocurilor antice. Ceremonia a fost inspirată de obiceiurile din antichitate si marcată de mesaje de sperantă pe fondul multiplelor crize globale. Flacăra va trece prin 400 de localităti, potrivit mediafax. „In antichitate, Jocurile Olimpice au reunit orasele-state grecesti, chiar si - dar mai ales - in vremuri de război si conflict", a declarat Thomas Bach, presedintele Comitetului International Olimpic (CIO). „Astăzi, Jocurile Olimpice sunt singurul eveniment care r ...

ACS USV Iași câștigă în minutele de prelungire derby-ul cu CSM Pașcani, scor 2-1 (1-0)!
16/04/2024 14:11

Atmosferă cu mult peste pretentiile unui meci din Liga a IV-a a judetului Iasi, chiar dacă duminică a fost vorba despre marele derby dintre ACS USV Iasi si CSM Pascani, primele două clasate, contand pentru etapa a XXII-a. Cateva sute bune de spectatori au asistat in tribunele din Agronomie la un meci plăcut, de mare angajament, in care miza si-a spus din cand in cand cuvantul. A invins ACS USV Iasi, pregătită de antrenorul-jucător Eduard Sandu si condusă de pe margine de prof. Cornel Gorban, echipă care prin experienta jucătorilor săi a reusit să tină in frau garnitura oaspete, c ...

Poli Iași, ucisă sub Arcul de Triumf
14/04/2024 21:39

* Dinamo – Poli Iasi 1-0, in runda a patra a play-out-ului SuperLigii la fotbal * Poli mai are de disputat cinci partide si are nevoie de 14 puncte pentru a ssalva categoria * evident, doar rigorile matematicii ii mai ajută pe politehnisti să spere, desi senzatia generală e aceea că nu se poate, că e totul pierdut Poli Iasi a intrat pe gazonul Stadionului „Arcul de Triumf”, aseară, decisă să răstoarne calculele tot mai numerosilor specialisti in tehnologia jocului cu balonul rotund si să blocheze operatiile „chirurgilor” federali, pentru a rămane cu sa ...

Stefanos Tsitsipas a câştigat turneul ATP de la Monte Carlo
14/04/2024 18:54

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas a caştigat pentru a treia oară in cariera sa turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, după ce l-a invins duminică pe norvegianul Casper Ruud, cu 6-1, 6-4 , in finala acestei competiţii dotate cu premii totale de 5.950.575 de euro, informează Agerpres. Stefanos Tsitsipas, acum locul 12 ATP, a mai triumfat in 2021 şi 2022 la Monte Carlo. Grecul s-a impus duminică după ceva mai mult de o oră şi jumătate de joc in faţa lui Casper Ruud, locul 10 ATP. Tsitsipas, la 25 de ani, este al cincilea jucător din era Open (după 1968) care caştigă de ce ...

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Poli Iași - Dinamo: meci de totul sau nimic!
14/04/2024 06:00

* Dinamo Bucuresti - Politehnica Iasi, in această seară, cu incepere de la ora 18,15, pe Stadionul Arcul de triumf, partidă contand pentru etapa a patra din play-out-ul SuperLigii la fotbal * desi partida se va disputa fără suporteri, Dinamo a pus in vanzare bilete virtuale  Cu stadionul suspendat, din pricina violentelor fanilor, care s-au incăierat, recent, la Bucuresti, cu cei arădeni, Dinamo joacă cu Poli Iasi, in această seară, pe teren propriu, cu portile inchise, primul din cele patru meciuri-sanctiune dictate de comisiile Federatiei. Un mic avantaj, e drept, ...

Casper Ruud l-a învins pe Novak Djokovic şi va juca finala la Monte Carlo
13/04/2024 21:31

Tenismanul norvegian Casper Ruud l-a invins sambătă pe numărul unu mondial, sarbul Novak Djokovic, in trei seturi, 6-4, 1-6, 6-4, şi va juca finala turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, dotat cu premii totale de 5.950.575 de euro Casper Ruud, locul 10 ATP, a reuşit prima sa victorie in faţa lui Novak Djokovic, intr-o reeditare a finalei de anul trecut de la Roland Garros, incheiată cu victoria sarbului. Ruud, finalist la Roland Garros, in 2022 şi 2023, şi la US Open in 2023, mai ajunsese o singură dată in semifinale la Monte Carlo, in 2021, cand s-a inclinat in faţa rusu ...

 Poli Iași vrea să rupă ghinionul la Dinamo, unde nu a mai câștigat, în prima ligă, de aproape jumătate de secol
13/04/2024 05:05

* Dinamo Bucuresti - Politehnica Iasi, duminică, 14 aprilie, de la ora 18,15, partidă contand pentru etapa a patra din play-out-ul SuperLigii la fotbal Politehnica Iasi a plecat in Capitală decisă să rupă seria neagră pe care o traversează, cu doar două victorii in ultimele 12 etape, cu 9 goluri marcate si 16 primite! O serie care a tintuit-o pe un loc de retrogradare „cu dublă sansă”, insă cu perspective deloc fericite. E drept, Poli a schimbat intre timp antrenorul, dar parcă tot dezastrul ii bantuie pe elevii portughezului Tony da Silva, care, desi n-o spune, ...

Premier League dă undă verde pentru folosirea tehnologiei offside-ului semi-automat din sezonul viitor
11/04/2024 17:54

Cluburile din Premier League au aprobat in unanimitate utilizarea tehnologiei semi-automate pentru offside (SAOT) din sezonul 2024-25, potrivit The Athletic. Campionatul de top din Anglia va folosi aceleasi camere si software pe care UEFA le foloseste in Liga Campionilor masculină si pe care le-a folosit la Campionatul Mondial din 2022. Premier League a confirmat intr-o declaratie că SAOT va fi gata de utilizare după una dintre pauzele internationale din toamnă. Premier League consideră că utilizarea SAOT va economisi aproximativ 30 de secunde pe decizie. Speră că introducerea sa v ...

UEFA a anunțat prețurile biletelor pentru finala Champions League
11/04/2024 14:19

 Finala UEFA Champions League sezonul 2023/24 se va disputa pe stadionul Wembley din Londra si este programată pentru data de 1 iunie 2024. Trofeul UEFA Champions League 3350 euro, cel mai scump bilet la finala Ligii Campionilor - Se va juca pe Wembley Stadium UEFA Champions League sezonul 2023/24 a ajuns in faza sferturilor de finală, iar forul continental a anuntat deja care sunt preturile biletelor pentru finala ce va avea loc pe Wembley Stadium, in data de 1 iunie. Mai mult decat atat, cei de la UEFA au anuntat si cum vor fi impărtite biletele pentru ultimul act al comp ...

Poli și FCU Craiova au rupt clasamentul
08/04/2024 21:22

* FC Politehnica Iasi – FC U Craiova 0 -0, in etapa a 3-a din play-out-ul SuperLigii Dacă fotbalul s-ar fi jucat fără minge, Poli Iasi n-ar fi avut probleme in a castiga măcar vreo cinci sau sase partide din editia actuală a SuperLigii. Chiar si pe cea de aseară, cu oltenii de la FCU Craiova, urmăriti de la „oficiala” Stadionului „Emil Alexandrescu” chiar si de patronul Adrian Mititelu. Dar, dcă ar fi să fim drepti, oltenii ar fi meritat mai mult decat punctul scos in Copou, aseară. Au avut marile ocazii, au avut un gol anulat, un penalti acordat de a ...

Poli are nevoie de goluri mai mult decât de aer!
08/04/2024 06:42

 * FC Politehnica Iasi – FCU Craiova, in această după-amiază, incepand cu ora 17,30, in a 3-a etapă a play-out-ului SuperLigii FC Politehnica Iasi isi joacă, in această după-amiază, de la ora 17,30, poate una dintre ultimele sanse de a rămane in prima ligă. Practic, iesenii ar mai putea pierde, pană la final, doar două din cele 7 partide rămase, dintre care patru pe propriul teren si doar trei in deplasare. Acum, de pierdut, nu e greu, iar Poli a demonstrat in nenumărate randuri că poate face acest lucru chiar si in cateva secunde, chiar atunci cand conducea sau ...

Formula 1: Dublă RedBull în MP al Japoniei - Cursă dezamăgitoare pentru Hamilton la Suzuka
07/04/2024 10:06

Nu a fost loc de surprize, iar monoposturile RedBull au ocupat duminică primele două locuri in Marele Premiu de Formula 1 al Japoniei. Max Verstappen s-a impus la Suzuka, campionul mondial fiind urmat de coechipierul Sergio Perez. Max Verstappen, invingător la Suzuka - Pilotii Ferrari pe 3, respectiv 4 Ferrari a reusit să incheie cursa niponă pe podium datorită lui Carlos Sainz (pe trei), in timp ce Charles Leclerc a sosit imediat in spatele coechipierului său. Ziua a fost una dezamăgitoare pentru pilotii Mercedes: George Russell a incheiat pe sapte, iar Lewis Hamilton de-abia pe no ...

Tony vrea fotbal „cu inima calda și cu mintea rece”, dar Poli e congelată de spaima!
07/04/2024 06:11

* FC Politehnica Iasi - FC U Craiova, luni, de la ora 17,30, in etapa a treia din play-out-ul SuperLigii la fotbal Misiunea Iasului de a salva categoria a devenit una aproape imposibilă. După infrangerea de la Botosani, din etapa trecută, si după victoria Voluntariului la Ploiesti, de sambătă, Poli este obligată să castige, luni, cu FCU Craiova, pentru a mai spera la minunea rămanerii in prima ligă. Practic, Iasul mai are de disputat, cu meciul de luni, 7 partide, avand posibilitatea de a acumula, in conditiile in care ar castiga toate aceste jocuri, 21 de puncte. Are deja 17 (cele ...

Ce făcea Emeric Ienei în timp ce o Românie întreagă îl credea mort.
05/04/2024 17:36

Sandu Boc (77 de ani) a dezvăluit că Emeric Ienei (87 de ani) este foarte bine. Fostul fundas al nationalei chiar l-a vizitat pe legendarul antrenor, după zvonul mortii acestuia. Presa de sport din Romania a ”rostogolit” azi o veste cutremurătoare. Emeric Ienei ar fi incetat din viată. Din fericire, teribila veste nu a fost confirmată. Cu toate acestea, mai multi dintre oamenii apropiati fostului mare tehnician au trecut prin momente deloc plăcute. Prima imagine cu Emeric Ienei, după zvonul decesului fostului mare antrenor Mai mult, Sandu Boc a dezvăluit pentru publicatia noas ...

Micii fotbaliștii ieșeni de la New Diamond au cucerit un trofeu la cel mai puternic turneu din Europa!
04/04/2024 16:31

* echipa Asociatiei Club Sportiv New Diamond Junior Iasi a fost desemnată cea mai bună echipă din afara Italiei (dintre echipele neprofesioniste), la Universal Youth Cup, turneu considerat drept cel mai puternic din Europa O formatie de tineri fotbalisti a Asociatiei Club Sportiv New Diamond Junior Iasi, a participat, in perioada 29 martie - 1 aprilie, la Universal Youth Cup, turneu considerat de organizatori drept cel mai puternic din Europa, cu 64 de echipe, exclusiv pentru categoria U11. Turneul, aflat la cea de-a 12-a editie, a consemnta pentru prima dată in istorie prezenta unei ec ...

Simona Halep a anunțat la ce turneu urmează să participe
03/04/2024 20:15

 Simona Halep a revenit pe terenul de tenis după mai bine de un an si jumătate, după ce TAS i-a redus considerabil suspendarea (de la 4 ani la 9 luni), iar romanca a jucat primul meci la turneu WTA de la Miami, unde a fost invinsă in runda inaugurală de Paula Badosa. Simona Halep  Simona Halep va juca la WTA Madrid Simona Halep a jucat primul meci de tenis după mai bine de un an si jumătate, fiind prezentă la turneul de la Miami, acolo unde organizatorii i-au acordat un wildcard. Eliminată in runda inaugurală de Paula Badosa, Simona Halep a anuntat miercuri că ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei