Un mormânt pentru toată România

Slavă Cerului c-a murit Ionuţ! Înainte să începeţi să daţi cu pietre... ştiţi cine-i Ionuţ, nu-i aşa?

E cel mai proaspăt martir al ţării, factorul declanşator al unei aprige zvâcniri online, salvatorul celor RMGC. Până săptămâna trecută Ionuţ a fost un copil ca toţi ceilalţi, un pic mai frumuşel, poate, ca media, cu ochii vii, a fost bucuria părinţilor, a fost un prieten, un partener de joacă, a fost pur şi simplu. Însă din momentul în care primul câine comunitar a muşcat pentru prima dată din el, Ionuţ a devenit martir. Mai rău, Ionuţ a devenit pretext. Pretext pentru interminabile dezbateri, pretext pentru iubitorii de animale să-şi strige oful, pretext pentru televiziuni să facă audienţă şi pentru bloguri să facă trafic, pretext pentru statistici judeţene şi pentru lacrimi Opresciene.

De câteva zile-ncoace Ionuţ e pe buzele tuturor. Toţi ştiu prin ce-i trece familia. Toţi ştiu cine-i vinovat pentru moartea sa. Toţi ştiu ce trebuie făcut pentru a nu se mai repeta astfel de îngrozitoare tragedii. Toţi au uitat, în schimb de cealaltă mare, urâtă şi inevitabilă problemă a ţării. În timp ce analiştii îşi caută prin vocabulare cuvintele cele mai mari şi mai grele, minele cele mai serioase şi gesturile cele mai ample, toată lumea a uitat de cel mai mare mormânt ce urmează să fie construit în inima ţării, la Roşia Montană. Protestatarii ce continuă să militeze pentru ţara lor în Piaţa Universităţii şi, mai anemic ce-i drept, în alte oraşe, au ajuns subiecte de ştiri pe scurt în principalele jurnale. Şi asta pentru că maidanezii sunt mai importanţi decât o naţie.

E mai important un referendum pentru crimă decât unul pentru crimă? Ce e mai important: să ştie oficialii părerea alegătorilor despre uciderea câinilor sau despre uciderea celor ce pun ştampila pe buletinele de vot din patru-n patru sau din cinci în cinci ani? Oricum, nimeni nu va întreba, într-un final, nimic, pentru că le este frică de răspuns. E mult mai simplu să apari în faţa unui mănunchi de microfoane şi să strigi iertarea cu lacrimi în ochi. E mult mai simplu să trimiţi o coroană de flori la mormântul mic şi alb al unui copil pe care n-ai avut şansa să-l minţi. E mult mai simplu să te prefaci că-ţi pasă. În fond, câinii latră, exploatarea începe!