Universităţile ieşene, inexistente în topurile mondiale
Dimensiune font:
Un clasament aşteptat cu sufletul la gură de către reprezentanţii universităţilor din întreaga lume a dat o palmă neaşteptată mediului academic românesc şi, implicit, celui ieşean. Nicio instituţie de învăţământ de la noi nu a fost capabilă să se claseze în primele 500 de universităţi. În clasamentul Shanghai, care se axează mai mult pe partea de cercetare, şi apoi pe cea de predare, 17 dintre primele 20 de universităţi sunt din Statele Unite. Se începe cu Harvard, Stanford şi California, Berkeley – iar lista continuă în acelaşi ton, cu încă 143 de instituţii americane. Nici Iaşi, nici măcar Bucureşti, Cluj Napoca sau Timişoara nu îşi găsesc locul în înşiruire. Marea Britanie are două universităţi în top 10 şi 37 – în total, la fel ca şi Germania. (Anda Pintilie)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau