Amenzi de peste 60.000 de lei pentru comercianţii de flori, legume şi fructe
Dimensiune font:
*o comisie mixtă de control a verificat agenţii economici * pentru neregulile depistate au fost aplicate amenzi în valoare totală de 61.600 de lei
Comisia formată din reprezentanţi ai Prefecturii Neamţ, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi ai Secţiei Judeţene Neamţ a Gărzii Financiare, a efectuat, luna trecută, controale la 17 agenţi economici din judeţ, care desfăşoară activităţi de comercializare a legumelor, fructelor şi florilor (şapte depozite de legume şi zece florării). „Din punctul de vedere al respectării normelor legale privind protecţia consumatorilor au fost constatate 27 abateri, fiind aplicate 14 amenzi şi 13 avertismente. Valoarea totală a amenzilor a fost de 30.000 de lei. Abaterile constatate vizează lipsa etichetelor cu principalele elemente de identificare şi caracterizare, lipsa traducerii în limba română a etichetelor, lipsa denumirii şi adresei importatorului, lipsa informaţiilor privind ţara de provenienţă a produselor, neafişarea preţului de vânzare şi neverificarea metrologică a cântarelor”, a precizat George Lazăr, prefectul judeţului Neamţ.
Nereguli în magazine
În ceea ce priveşte respectarea prevederilor din domeniul economic şi financiar, membrii comisiei au constatat 19 abateri, pentru care au fost aplicate tot atâtea amenzi, în valoare totală de 31.600 de lei. Printre neregulile depistate se numără omisiunea întocmirii şi afişării în unitate de către operatorii economici a preţurilor şi tarifelor, a categoriei de calitate a produselor ori a listei de preţuri şi tarife şi efectuarea de operaţiuni economico-financiare fără să fie înregistrate în contabilitate. Verificările au scos la iveală o sumedenie de abateri şi în domeniul relaţiilor de muncă. Şapte societăţi au fost sancţionate contravenţional cu avertisment, pentru încălcarea unor dispoziţii ale legislaţiei muncii în domeniul relaţiilor de muncă. Din cei 7 agenţi economici, doi au fost sancţionaţi pentru nerespectarea dispoziţiilor privind repaosul săptămânal, iar cinci pentru nerespectarea termenului legal de transmitere a elementelor contractelor individuale de muncă încheiate în registrul de evidenţă a salariaţilor. La 16 angajatori au fost dispuse măsuri cu termen de realizare, pentru remedierea neconformităţilor constatate.
Ingrid Ciofoaia
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau