Biserica evanghelică din Herina, judeţul Bistriţa Năsăud

În judeţul Bistriţa Năsăud, la sud de oraşul Bistriţa, se află localitatea Herina, sau Moenchsdorf în germană, dominată de pe un deal de una dintre cele mai frumoase biserici romanice din Transilvania, înrudită stilistic cu biserica reformată din Acâş.

Istoricii nu sunt unanimi în stabilirea datei construcţiei edificiului religios, unii considerând-o a fi sfârşitul secolului al XII-lea, alţii începutul secolului al XIII-lea. Definitivată cel mai probabil după anul 1241, când marea invazie mongolă a distrus multe localităţi transilvănene, biserica din Herina este, se pare, una care a aparţinut ordinului catolic benedictin, fiind ctitorită de către unele familii bogate ale regiunii, şi apoi dăruită mânăstirii. Existenţa călugărilor benedictini la Herina nu poate fi dovedită însă, decât cu numele german al localităţii, care se traduce „Satul călugărilor”. Iar tradiţia fixează locul mânăstirii la est de biserică.

În izvoarele scrise, localitatea apare pentru prima dată menţionată în anul 1246, când a fost dată în proprietatea Episcopiei Catolice din Transilvania. Dintr-un document semnat de Regele Bela al IV-lea al Ungariei reiese depopularea localităţii, în urma marii invazii mongole, lucru ce duce la concluzia că şi călugării benedictini vor fi părăsit-o atunci. Pentru a repopula Herina, regele a adus colonişti germani, şi a retras localitatea din proprietatea voievodală, cum fusese anterior invaziei, şi a dat-o în proprietatea episcopiei transilvănene, la solicitarea episcopului romano-catolic Gallus. Din 1395, Regele Sigismund de Luxemburg a obţinut localitatea în proprietate regală, şi a donat-o, în 1411, familiei nobile Farkas, care şi-a stabilit reşedinţa la Herina, pentru următoarele secole. În testamentul scris de Janos Farkas, în anul 1449, este menţionată, prima dată, şi biserica din Herina.

Biserica din Herina este o bazilică cu proporţii verticale asemănătoare bisericilor gotice, cu două turnuri vestice, cu trei nave şi o absidă principală semicirculară. Absidele laterale sunt încheiate drept pe exterior. Nava principală este acoperită în două ape şi are înălţimea aproape dublă faţă de navele laterale. Stâlpii care despart navele au forme diferite de la o pereche la alta. Prima pereche de stâlpi are secţiunea în forma de cruce, a doua în forma octogonală, următoarea circulară, iar ultima pătrată. Este o particularitate întâlnită şi la unele bazilici din Saxonia. Deşi bazilica din Herina se încadrează, în ansamblu, în cercul celor construite după prototipul francez din Normandia şi Burgundia.

Materialul de construcţie folosit este cărămida, doar câteva detalii fiind din piatră cioplită: ancadramentele portalurilor vestic şi sudic, montantul central al ferestrelor îngemănate sub formă de coloane cu soclu şi capitel. Biserica este tencuită şi zugrăvită în alb, atât în interior, cât şi la exterior.
Nava centrală este iluminată de şase ferestre aflate pe peretele sudic, şi cinci pe cel nordic, iar navele secundare sunt iluminate prin câte trei ferestre, amplasate echidistant. Absida principală, semicirculară, este iluminată prin trei ferestre înguste. Sub absida centrală se află o criptă, de dimensiuni reduse.

La clădirea originală nu s-au făcut intervenţii majore, până la Reformă; nişa de tabernacol gotic, datată din a doua jumătate a secolului al XV-lea, şi o intrare cu lintou, pe console, în interiorul portalului vestic sunt singurele intervenţii arhitectonice anterioare Reformei. O dată cu trecerea comunităţii germane din Herina la luteranism, a devenit şi biserica din catolică, evanghelică, iar ulterior a suferit transformări importante.

Referitor la interiorul bisericii, s-au păstrat date privind intervenţii din secolul al XVII-lea, în anii 1673 şi 1692, anul 1692 apărând pe o inscripţie din apropierea intrării sudice, scrisă în urma unei renovări. Tavanul casetat al bisericii provine din anul 1748.

Cutremurul din 1834 a avariat grav edificiul, distrugeri importante fiind consemnate la faţada vestică, turnul sudic şi la bolta galeriei vestice. În anii 1865-1866, Comisia monumentelor istorice a cercetat monumentul de arhitectură romanică, iar reprezentantul comisiei de arhitectură a propus demolarea şi reconstruirea turnului sudic. Consistoriul evanghelic din Sibiu a apelat, în 1871, la ministrul cultelor, în problema reabilitării bisericii din Herina. Însă tergiversările între diverse autorităţi au determinat Consistoriul să demareze el însuşi lucrările de restaurare, fără avizul autorităţilor de resort, în anul 1888. Astfel au fost demolate turnul sudic împreună cu portalul vestic, nava laterală sudică împreună cu portalul sudic, precum şi jumătate din absida sudică. Când reprezentanţii autorităţilor competente au ajuns la Herina, zidurile erau deja reconstruite, până la aproape 10 m înălţime, însă nu întocmai ca în forma lor originală. A urmat blocarea lucrărilor şi tergiversarea lor, astfel încât, un martor aflat în trecere prin Herina scria, în toamna lui 1896, că prin portalul vestic al bisericii vacile circulau liber prin clădire. În 1897 au fost reluate lucrările, iar după 10 ani de restaurare, biserica a putut fi resfinţită, pe 11 septembrie 1898.

În decursul lucrărilor de restaurare, nu au suferit transformări turnul nordic, nava principală, nava laterală nordică şi absida centrală. Datorită restului intervenţiilor, faţada vestică a devenit asimetrică, iar la refacerea portalurilor vestic şi sudic nu s-a ţinut cont de refacerea uşilor originale, deşi acestea se cunoşteau. Foile de uşă şi feroneria sunt realizate la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Ultima restaurare a bisericii evanghelice din Herina a avut loc între anii 1995-1999, sub coordonarea arhitectului Hermann Fabini. Cu ocazia acestei restaurări s-au identificat şi fragmente de pictură murală.

Impozanţa cu care domină localitatea Herina, compoziţia arhitectonică armonioasă, plăcută, elementele originale romanice ale arhitecturii, şi, nu în ultimul rând, istoria sinuoasă a edificiului ecleziastic din Herina, fac din el un punct de interes nu doar pentru istoricii de artă,dar şi pentru orice muritor care doreşte să admire creaţii frumoase, semeţe, durabile ale altor oameni, de demult şi mai de curând.

Dr. iur. Maria Mihaela Stan
Sursa foto: Daniel Tellman