Cel mai mare român: Eroul necunoscut

Se apropie sărbătoarea Centenarului Marii Uniri a românilor. Este încă un prilej - şi încă ce prilej! – de a ne pătrunde de sentimentul istoricităţii, mai bine zis de a ni-l recăpăta, căci, din păcate, a cam dispărut. De fapt, acel binecuvântat 1 Decembrie 1918 ar trebui să fie în conştiinţa fiecărui român, aşa cum sună un memorabil vers al lui Adrian Păunescu, o sărbătoare a noastră de fiecare zi. Nu cunosc alte date mai importante din istoria naţională ca 24 ianuarie şi 1 decembrie.

Revăd un dicţionar apărut cu ani în urmă la Focşani, intitulat „Vocaţie şi destin ” şi realizat de doi eminenţi publicişti: Valeriu Anghel şi Alexandru Deşliu. Între altele, relectura lui mă duce cu gândul la Războiul de Întregire a ţării de acum un secol şi o să vedeţi de ce ce.

Personalităţile ce figurează în dicţionar conturează imaginea unui ţinut binecuvântat unde, de-a lungul istoriei, s-au petrecut evenimente însemnate, unele cruciale, şi unde s-au creat în diverse domenii opere de recunoscută valoare: Vrancea. Alături de nume devenite de mult emblematice nu doar pentru tărâmul şi lumea unde s-a ivit „Mioriţa”, ci pentru însuşi destinul nostru naţional, întâlnim în această lucrare şi unele dintre cele poate mai puţin cunoscute pe un plan mai larg: profesori, oameni de cultură, politicieni care s-au remarcat prin fapta lor constructivă, prin ceea ce, aşa cum se spune îndeobşte, au lăsat şi lasă ceva în urma lor.

De regulă în cazul lexicoanelor de acest gen, se vădeşte şi o dorinţă de revendicare excesivă, un anumit localism. Ceea ce până la un punct e de înţeles, fiind vorba de Vrancea, adică un areal geografic şi spiritual cu o personalitate inconfundabilă din multe puncte de vedere, un spaţiu al confluenţelor etnice, culturale, care îi conferă o identitate invidiabilă. De pildă, un articol îi este consacrat, la litera T, cui credeţi?!, lui... Tolstoi Lev Nikolaevici, care, la 31 iulie 1854, descindea la Focşani ca militar. Conform celebrului său Jurnal, viitorul mare scriitor petrece aici vreo 17 zile, timp în care pierde 3000 de ruble la cărţi, aleargă înnebunit „după o muieruşcă”, vizionează un spectacol cu „splendida comedie Rămâne între noi” şi discută în contradictoriu cu un general rus - „un om gol pe dinăuntru, dar cu convingeri ferme, deşi greşite”. Informaţiile sunt desigur utile, iar tentaţia şi mândria de a-l trece în dicţionar pe cel mai mare prozator al tuturor timpurilor, chiar dacă el a adăstat în Vrancea nu mai mult de trei săptămâni, sunt omeneşti. Altminteri, Vrancea nu duce lipsă de alte multe celebrităţi, chiar dacă nu de anvergura creatorului Annei Karenina. Este trecut, cum era şi firesc, la loc de cinste Miron Costin. Apoi, Varlaam, născut în Boloteşti, Duiliu Zamfirescu sau Ioan Slavici care a locuit şi a scris în ultima parte a vieţii la Panciu, unde ginerele său avea o proprietate viticolă. Autorul Marei obişnuia să scrie într-un foişor, ce nu era, cum s-ar putea bănui, un turn de fildeş. Cobora din el adeseori şi participa la lungi taifasuri cu oamenii locului, podgoreni vestiţi, care îl ascultau cu sfinţenie povestind despre Eminescu, Creangă, Caragiale, Coşbuc, despre Maiorescu şi junimişti ori despre lumea presei bucureştene din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. A murit la Panciu în 1925, fiind înmormântat la schitul Brazi - pe lângă care am trecut de mii de ori în copilăria şi adolescenţa mea de vrâncean „prin obârşie”, ca să preiau expresia autorilor dicţionarului, aceştia făcându-mi şi mie onoarea de a-mi dedica o fişă-portret. Lângă mormântul deschis al lui Slavici au vorbit Liviu Rebreanu, în calitatea sa de preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, şi Gala Galaction. După devastatorul cutremur din 1940, care a afectat grav întreaga zonă, inclusiv aşezământul monahal Brazi, osemintele celui care a scris Moara cu noroc şi Popa Tanda au fost strămutate „în deal”, adică în cimitirul oraşului Panciu. Un bust al scriitorului este amplasat în faţa clădirii liceului care îi poartă numele şi unde a profesat însăşi fiica scriitorului. Dragoslovenii lui Alexandru Vlahuţă sunt tot în Vrancea după cum Barbu Ştefănescu Delavrancea îşi are rădăcinile aici, ca al zecelea copil în familia lui Ştefan Tudorică Albu, cărăuş de grâne, originar din străvechea aşezare de oieri: Năruja. Scriitorul şi cel mai mare orator al României vremii sale a fost, de altfel, şi deputat de Putna (cum se numea atunci judeţul Vrancea) în parlament, sprijinit de conservatorii junimişti. Câtă dreptate avea Iorga: „Oamenii mari se nasc în case mici!”! O altă ilustră personalitate cu care vrâncenii se mândresc - de data aceasta una din domeniul ştiinţelor exacte - este inginerul de faimă mondială, constructor, între altele, al podului de la Cernavodă, premieră absolută în materie la data edificării lui, Anghel Saligny. În arhivele Liceului Unirea din Focşani, înfiinţat de Domnitorul Unirii, Alexandru Ioan Cuza, am avut privilegiul să văd foaia matricolă a fostului elev Anghel saligny pe când eram un modest şi timid învăţăcel al vechiului şi prestigiosului lăcaş de temeinică formare a caracterelor şi de cultivare a minţii. Nu puteau lipsi din volumul Vocaţie şi destin vrânceni precum maiorul Gheorghe Şonţu, erou al Războiului de independenţă, mort la Plevna, la 30 august 1877 sau Ecaterina Teodoroiu, eroină legendară a marelui Război de Întregire, personaj intrat în mitologia naţională despre care am aflat din povestirile dintâi pe care le-am auzit în copilărie ale bunicului patern care a luptat la Mărăşeşti. Pe ei şi pe toţi cei cunoscuţi sau anonimi care s-au jertfit pentru ţară îi rezumă EROUL NECUNOSCUT, „născut”, şi el, în Vrancea faimosului „triunghi al morţii”: Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz. Datele acestui erou-simbol sunt consemnate la litera E. Este o simplă convenţie, căci în definitiv el „acoperă” tot alfabetul limbii române. După modelul creat la iniţiativa lui Leon Balby, cronicar al celui de Al Doilea Război Mondial, au fost ridicate monumente ale Eroului Necunoscut în Franţa şi Anglia (10-11 august 1920), Italia (27 octombrie, 1921), Belgia (noiembrie 1922) şi România (14 mai 1923).Citim în dicţionarul ce îmi prilejuieşte aceste însemnări, prefaţat de regretatul savant vrâncean Valeriu Cotea: „Pentru alegerea rămăşiţelor soldatului român necunoscut, la 11 mai 1923 s-a hotărât dezgroparea a zece soldaţi de pe câmpurile de luptă ale marilor bătălii din 1916 - 1918 din Ardeal, Jiu, Bucureşti, Dobrogea, Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, care au fost transportaţi şi depuşi în sicrie în Biserica din Mărăşeşti, la 13 mai. În ziua următoare, orfanul A.Săndulescu, care îşi pierduse tatăl pe front, în 1916, a ales ca simbol al eroului necunoscut român cel de-al patrulea sicriu, spunând: «Acesta este tatăl meu!». La 15 mai 1923, sicriul a fost transportat cu onoruri militare şi îngropat în Parcul Carol din Bucureşti”. În 1950, a fost depus în Mausoleul de la Mărăşeşti, pentru ca, în 1992, să fie reaşezat în Parcul Carol.

Vocaţie şi destin este, probabil, singurul dicţionar în care figurează Eroul necunoscut..., personajul simbol al întregii românităţi.