Economia pe scurt
Dimensiune font:
Împrumuturi de 1,69 miliarde lei pentru primării * Suntem în top la creşterea comerţului cu amănuntul * Cel mai bun an de producţie de energie din 2003 încoace
Împrumuturi de 1,69 miliarde lei pentru primării
Guvernul va împrumuta primăriile cu 1,69 miliarde lei din Trezorerie, cu o perioadă de rambursare de până la 20 de ani, cu argumentul că acestea nu au bani pentru a cofinanţa proiecte europene şi a plăti corecţiile aplicate unor lucrări în derulare şi nici băncile nu sunt interesate să le împrumute. Împrumuturile vor fi contractate fără limită de îndatorare, până la sfârşitul lunii iulie de la Ministerul Finanţelor, din vărsăminte din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreria Statului. „Multe proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile, implementate de către autorităţile administraţiei publice locale înregistrează întârzieri sau chiar se află în blocaj, ca urmare a lipsei de resurse financiare în bugetele locale pentru a asigura cota de 2% cofinanţare proprie sau pentru a asigura cheltuielile neeligibile, fără de care nu se pot finaliza proiectele. Totodată, ca urmare a unor corecţii aplicate proiectelor aflate în implementare, autorităţile administraţiei publice locale sunt în imposibilitatea achitării acestora şi asigurării finanţării implementării în continuare a proiectelor“, este argumentul dintr-un proiect de ordonanţă de urgenţă.
Suntem în top la creşterea comerţului cu amănuntul
România a consemnat în luna ianuarie a patra mare creştere a vânzărilor cu amănuntul din Uniunea Europeană (UE), de 7,3%, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, fiind devansată de Luxemburg, Ungaria şi Polonia, potrivit datelor prezentate miercuri de Eurostat. La polul opus s-au aflat Finlanda, cu o scădere a vânzărilor retail de 1,2%, şi Belgia, cu un declin de 0,3%. Comparativ cu luna decembrie a anului trecut, cele mai mare creşteri au fost consemnate în Portugalia (6,8%), Polonia (3,1%) şi Germania (2,9%). În schimb, comerţul cu amănuntul a scăzut în Marea Britanie cu 0,9%, Lituania, cu 0,5%, Bulgaria şi Irlanda, ambele cu câte 0,1%.
Cel mai bun an de producţie de energie din 2003 încoace
În 2014, România a avut cel mai bun an de producţie de energie din 2003 încoace, cheia fiind exporturile. Energia verde a atins şi ea un nivel record. Până şi CE Oltenia a avut patru luni „formidabile“. Contextul regional, dar şi producţia de energie verde care a coborât preţurile în piaţă, au creat premisele unor exporturi record de energie anul trecut şi au format spaţiu de acţiune şi pentru producători tradiţionali, astfel că anul 2014 poate fi considerat unul record pe mai multe paliere ale sectorului energetic. „Din octombrie, anul trecut, am avut patru luni formidabile“, a spus Laurenţiu Ciurel, directorul general al Complexului Energetic (CE) Oltenia, citat de zf.ro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau