Dacă, într-adevăr, suntem ce mâncăm, e jale!

Reproduceam, de curând, sub titlul „Atenţie, ne invadează mutanţii”, mai în glumă, dar mai mult în serios, o serie de fotografii extrem de sugestive, precum şi informaţii provenind din mai multe zone ale lumii care se refereau la fructe, legume, dar şi în rândul faunei, începând de la ţânţari, continuând cu şobolanii şi terminând cu vietăţi acvatice, toate având drept numitori comuni dimensiunile cu totul anormale, ca şi aspectul cu totul bizar (de regulă, la primele categorii menţionate, exemplare îngemănate). Desigur, putem arăta cu degetul, ca factori culpabili, accidente nucleare precum cele de la Cernobâl, Fukushima (şi câte or mai fi fost fără să fi aflat noi), poluarea, diverse experimente vizând mutaţiile genetice etc.

Din nefericire, cele de mai sus reprezintă doar o faţetă a unui subiect cu foarte multe asemenea elemente. De aici şi afirmaţia (vag dubitativă doar pentru a nu cădea cu totul în deprimare) din titlu: dacă, într-adevăr, suntem ceea ce mâncăm, e jale. Pentru că putem fi, de exemplu, o sumă de pesticide...Recent, organizaţia non-guvernamentală americană Environmental Working Group a făcut publică, aşa cum procedează anual, lista cu produsele conţinând cele mai multe reziduuri de pesticide: în frunte se află căpşunile, iar pe locurile următoare în clasamentul primelor zece se situează spanacul, nectarinele, merele, piersicile, perele, cireşele, strugurii, ţelina şi roşiile.

Ei, veţi zice, şi ce ne pasă nouă cât de încărcate de pesticide sunt produsele din SUA? Greşit raţionament. Trecem peste lipsa de empatie şi mergem la argumente raţionale. 1: suntem singuri că, având în vedere dimensiunile globalizării şi prezenţa acesteia în toate domeniile, produsele cu pricina nu ajung şi în magazinele româneşti ori, mai rău, pe mesele şi apoi în stomacurile noastre? Doar în urmă cu câteva zile aveam dovada că se poate aşa ceva: e drept, nu era vorba de fructe şi/sau legume încărcate cu pesticide, ci de ouă, contaminate cu Fipronil (un insecticid interzis a se aplica vieţuitoarelor care vor ajunge, într-un fel sau altul, pentru consum!), provenind din Germania.

O tonă de ouă contaminate a fost descoperită, ridicată şi urmează a fi distrusă, dar cine ştie câte alte tone sunt în ţară, tocmai gata de a se preface în omlete condimentate cu Fipronil...2) ne întrebăm dacă la noi în ţară sunt organizaţii non-guvernamentale de genul EWG, care să testeze şi facă publice analize/clasamente de natură a ne pune în cunoştinţă de cauză ce (nu trebuie să) mâncăm. Şi întrebarea apare legitimă, atâta vreme cât ni se pare că o instituţie de stat precum Autoritatea pentru protecţia consumatorului sau reprezentantele teoretice ale societăţii civile, precum asociaţiile de protecţie a consumatorului par a nu avea suficiente resurse umane, aparatură specifică şi/sau motivare pentru rezolvarea tot mai numeroaselor probleme cu care se confruntă România în această zonă.