Paradontoza preşedintelui

Sau „Zâmbetul ştirb al alegătorului”, este cam acelaşi lucru când vine vorba despre pozele de grup din ziua scrutinului prezidenţial care va avea loc peste o săptămână. N-am avut nicio viziune, nu mi-a adus eclipsa de Soare de astăzi nicio vedenie, ci doar am derulat filmele electorale din anii trecuţi. Anii în care suntem aşteptaţi la vot sunt parcă desprinşi din cărţile cu poveşti de adormit copiii – unii ne promit lucruri pe care nici ei nu îşi imaginează că le-ar putea oferi vreodată, alţii, mai ghinionişti, se trezesc că trebuie să dea socoteală pe la instanţe pentru tot felul de matrapazlâcuri scoase la iveală de duşmanii lor.

În acest an, războiul a fost foarte sângeros şi au ieşit la iveală tot felul de golănii, una mai mare decât alta. Cătuşele au zornăit în fiecare zi şi au ajuns pe mâini care mai de care mai hrăpăreţe. Plebea s-a bucurat că uite, în sfârşit, se face dreptate, a urmărit cu sufletul la gură tot felul de arestări şi condamnări şi nu a mai avut timp să se gândească la pâinea pe care o va pune pa masă. Cei mulţi erau bucuroşi să-i vadă pe mascaţi împingând de la spate domnii scoşi din maşini care costă mai mult decât ar putea câştiga ei într-o viaţă, s-au hlizit în faţa televizoarelor ce le arătau pe cucoanele care vor să devină preşedinte şi au dat Like pe facebook la toate postările stupide. Puţini s-au gândit cât de important este rolul lor într-un an electoral, mai ales în ziua în care cu o banală ştampilă vor trimite la Bucureşti pe omul cel mai important al ţării. De fapt, asta este o problemă veche la români – puţini înţeleg cât de important este votul lor, cât de important este să aleagă cu discernământ şi după nevoile lor, nu după gogoşile turnate de partidele dornice să adune cât mai mulţi oameni în cabinele de vot. Putem vorbi nu numai de o lipsă a educaţiei politice şi civice, ci şi de o lipsă a conştiinţei personale şi de grup.

La sate, politica se face la cârciumi şi cine plăteşte tulburelul adună şi voturile. La oraş, scrutinul este câştigat de cel care împarte ulei şi mălai în cartierele sărace şi prin blocurile pensionarilor. Puţini sunt cei care îi cunosc cu adevărat pe candidaţi, le ştiu planurile de viitor, le înţeleg şi sunt convinşi că le vor fi de ajutor. Majoritatea urmează îndemnuri populiste ori merg la urne ca să mai iasă din casă ori pentru că şi vecinul a făcut la fel şi nu se cade să nu fii văzut alături de gaşca de pensionari. În România, rezultatul alegerilor nu seamănă deloc a voinţă, ci este conjunctural, în funcţie de cine zâmbeşte mai frumos sau de cine urlă mai tare, arâtându-şi fie colţii, fie dantura ştirbă, tocită de cât i-a muşcat pe contracandidaţi. Mai avem mult de învăţat şi de adunat frustrări până când vom pricepe că persoana cea mai importantă suntem noi şi că trebuie să ne tratăm cu respect mai ales în ziua votului, ca să nu fim obligaţi să suportăm rânjetele de victorie ale celor care nici măcar nu ştiu să mintă frumos.