Despre frica artificială

Panicile inventate au totuşi o raţiune de a fi, aceea de a fi „purtătorul de cuvânt” al sufletului nostru care reclamă cu insistenţă să creştem şi să ne vindecăm * spaimele ne dau ocazia de a ne modifica comportamentele, de a prefera realitatea în locul iluziilor şi prezentul în locul trecutului

 

Chiar dacă dispunem de un vocabular vast pentru a descrie multele emoţii care ne afectează de-a lungul existenţei, există două sentimente fundamentale care ne influenţează major şi anume iubirea şi frica. Iubirea generează fericirea, satisfacţia, pacea şi bucuria. Din frică vin mânia, ura, angoasa şi culpabilitatea. Aceste două emoţii sunt opuse şi nu le putem trăi pe amândouă în acelaşi timp. Când ne este frică, nu putem să iubim, şi invers.

Cu toate acestea, existenţa noastră este în general guvernată de frică, chiar dacă majoritatea evenimentelor de care ne temem nu se întâmplă niciodată. În anumite contexte, frica este un semnal de alarmă indispensabil – acele momente în care siguranţa şi securitatea noastră sunt în pericol de a fi lezate. În aceste situaţii, teama este un semn de sănătate, având rolul de a ne proteja. Mult mai des trăim, însă, un tip de frică artificială activă chiar şi în momentele în care nici un pericol nu ne ameninţă. Una dintre cele mai mari provocări căreia trebuie să-i facem faţă este străduinţa de a trece dincolo de temerile noastre false. Frica artificială este întotdeauna fondată pe un eveniment trecut şi provoacă în noi temeri privind viitorul.

Cea mai mare frică pe care o avem este să ne asumăm riscul de a trăi, riscul de a fi vii şi de a exprima ceea ce suntem cu adevărat. Cel mai bun mod de a depăşi frica este să o confruntăm. Acest proces se numeşte terapia prin expunere. Vocea fricii insistă că încercările prin care am trecut ne-au marcat pe viaţă.

Prin expunerea la frica pe care o avem, ne desensibilizăm. Nu putem învăţa decât în momentul în care ne aflăm efectiv în situaţia de confruntare. La fel cum nu putem învăţa să înotăm decât în apă.

Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU

 

Preţul faptului că ne ascultăm frica reiese cel mai bine din tiparele care ne bântuie - fie că sunt cicluri repetitive de autosabotare, dependenţă sau conflicte în relaţiile cu partenerii, prietenii, colegii sau rudele. Dar cel mai mare preţ constă în faptul că ne subminează curajul şi încrederea în noi înşine