E obligatia ta sa ma iubesti, altfel nu stiu cine sunt. Da sau nu?

Cine crede ca celalalt apare si exista in viata sa ca sa ii umple golurile si sa ii aduca fericirea mult visata, traieste drama vietii sale.

Cultura sociala in care traim proiecteaza asupra copiilor inca de mici imaginea “fericirea absoluta se atinge cand gasesti un baiat bun care sa te iubeasca si sa te faca fericita alaturi de copiii avuti cu el intr-o casnicie de vis.”.

Multe fete au crescut generatii la rand cu acest concept dezvoltat cu migala de exemplele din jur sau de propria atitudine intalnita in familiile lor.

Astfel, inca de mici, copilele isi dezvolta un intreg mecanism de seductie fizica sau emotionala, ca sa isi creasca toate atuurile sau capabilitatile si sa poata fi, la nevoie, femeia vietii LUI. Sa ii arate, sa ii dovedeasca ca e capabila, e de incredere, e demna sa ii fie alaturi la bine si la greu tot restul vietii, deci sa isi asigure portia de fericire conform definitiei de mai sus.

Locul acestui “LUI” este ocupat rand pe rand de diversi baieti sau barbati de care se leaga sperante multe, sperante de fericire absoluta, intrucat acest tip de concept se dezvolta in ele, ca fericirea e greu de simtit si trait in afara unei relatii implinite cu el sau ea.

Asa trec anii. Uneori trec multi ani pana la o trezire, alteori trec chiar toti pe care ii ai la dispozitie in viata asta. Sigur ca sunt relatii minunate, predestinate, la care totul merge uns si nu isi mai au rostul analizele.

Insa marea majoritate a relatiilor pornesc de la gresitele premize ca celalalt sau cealalta are indatorirea tacita de a ne face sa simtim iubirea si fericirea.

Multe conflicte apar asa. Fie fetele devin partenere sufocante, controlante, posesive si disperate, fie partenerii folosesc limbaje diferite de a manifesta iubirea si apar discutii (vezi cartea “Cele cinci limbaje ale iubirii” de Gary Chapman de la editura Curtea Veche), cert e ca fiecare despartire mai lasa gravat in persoanele implicate convingerea ca trebuie continuata cautarea si ca nu sunt persoane demne de a fi iubite.

 

Osho spunea asa de frumos: “Esti bogat daca iti daruiesti iubirea neconditionat. Altfel esti un simplu cersetor.”

 

Din pacate, multa lume e intr-o mare eroare relationala din simplul fapt ca la momentul la care invatam despre viata asta asa cum e ea, nu ne invata nimeni foarte clar si sustinut prin repetitie si exemple faptul ca a te simti iubit vine atunci cand iti e bine tie cu tine intai de toate iar iubirea care dureaza, fara frustrari, critici, acuze, judecati, se mentine atunci cand tu alegi sa dai din prea plinul tau de iubire de sine si sa primesti la fel de la celalalt. Ca atunci cand soarta face sa ramai fara persoana iubita, sa simti ca detii in interior valiza de resurse – kitul de urgenta – ca sa mergi mai departe pentru ceea ce este misiunea vietii tale, nu neaparat pentru a gasi pe altcineva cu dificila misiune sa umple golul devenit intre timp si mai mare, si mai dureros.

Multa lume confunda partenerul cu sursa de alimentare al propriului aspirator interior. Vrea, nu vrea, poate, nu poate, partenerul are ingratul rol sa mentina aspiratorul iubirii tale vitale in functiune. Nu el e primul care trebuie sa ne faca sa simtim iubirea. O face si el dar dupa ce invatam lectia iubirii de sine. El e cel care beneficiaza de un partener, o partenera echilibrata alaturi care din prea plinul iubirii de sine, respectului de sine, daruieste in jur.

Rolul unei relatii este acela de a creste prin viata impreuna frumos sau de a te ajuta sa iti vezi, prin legea oglinzii, care aspecte din tine sunt inca nerezolvate iar tu nu traiesti in bucurie, armonie, recunostinta, pace.

Crede cineva ca lipsa acestor trairi de baza ale sufletului implica automat vina partenerului?

“Nu ma faci sa ma simt suficient de iubita”. Cat de des sunt vehiculate aceste vorbe, cate conflicte, reprosuri si dureri se ascund in spatele lor, cand in realitate problema este una falsa din start.

Daca simti ca nu primesti destula iubire de la partener, nu incepe cu judecata, furie, acuze, critici si nu fugi repede sa cauti alt partener caruia sa ii daruiesti golul mare din inima ta. Invata sa te iubesti tu pe tine, sa iti devii un bun prieten, sa petreci timp mai mult tu cu tine ca sa descoperi ce simti cand esti singura sau singur, ce iti place si ce nu, ce te rasfata. Invata sa te accepti asa cum esti, indiferent cate defecte crezi ca ai, fara sa astepti ca altcineva sa iti spuna cuvintele pe care vrei tu sa le auzi ca sa simti ca ai valoare.

Este un mare test de viata sa te scanezi ce simti la fiecare situatie din relatia pe care o ai si sa identifici de ce nu esti bine tu cu tine.

Cine crede ca celalalt apare si exista in viata sa ca sa ii umple golurile si sa ii aduca fericirea mult visata, traieste drama vietii sale.

Cultura sociala in care traim proiecteaza asupra copiilor inca de mici imaginea “fericirea absoluta se atinge cand gasesti un baiat bun care sa te iubeasca si sa te faca fericita alaturi de copiii avuti cu el intr-o casnicie de vis.”.

Multe fete au crescut generatii la rand cu acest concept dezvoltat cu migala de exemplele din jur sau de propria atitudine intalnita in familiile lor.

Astfel, inca de mici, copilele isi dezvolta un intreg mecanism de seductie fizica sau emotionala, ca sa isi creasca toate atuurile sau capabilitatile si sa poata fi, la nevoie, femeia vietii LUI. Sa ii arate, sa ii dovedeasca ca e capabila, e de incredere, e demna sa ii fie alaturi la bine si la greu tot restul vietii, deci sa isi asigure portia de fericire conform definitiei de mai sus.

Locul acestui “LUI” este ocupat rand pe rand de diversi baieti sau barbati de care se leaga sperante multe, sperante de fericire absoluta, intrucat acest tip de concept se dezvolta in ele, ca fericirea e greu de simtit si trait in afara unei relatii implinite cu el sau ea.

Asa trec anii. Uneori trec multi ani pana la o trezire, alteori trec chiar toti pe care ii ai la dispozitie in viata asta. Sigur ca sunt relatii minunate, predestinate, la care totul merge uns si nu isi mai au rostul analizele.

Insa marea majoritate a relatiilor pornesc de la gresitele premize ca celalalt sau cealalta are indatorirea tacita de a ne face sa simtim iubirea si fericirea.

Multe conflicte apar asa. Fie fetele devin partenere sufocante, controlante, posesive si disperate, fie partenerii folosesc limbaje diferite de a manifesta iubirea si apar discutii (vezi cartea “Cele cinci limbaje ale iubirii” de Gary Chapman de la editura Curtea Veche), cert e ca fiecare despartire mai lasa gravat in persoanele implicate convingerea ca trebuie continuata cautarea si ca nu sunt persoane demne de a fi iubite.

 

Osho spunea asa de frumos: “Esti bogat daca iti daruiesti iubirea neconditionat. Altfel esti un simplu cersetor.”

 

Din pacate, multa lume e intr-o mare eroare relationala din simplul fapt ca la momentul la care invatam despre viata asta asa cum e ea, nu ne invata nimeni foarte clar si sustinut prin repetitie si exemple faptul ca a te simti iubit vine atunci cand iti e bine tie cu tine intai de toate iar iubirea care dureaza, fara frustrari, critici, acuze, judecati, se mentine atunci cand tu alegi sa dai din prea plinul tau de iubire de sine si sa primesti la fel de la celalalt. Ca atunci cand soarta face sa ramai fara persoana iubita, sa simti ca detii in interior valiza de resurse – kitul de urgenta – ca sa mergi mai departe pentru ceea ce este misiunea vietii tale, nu neaparat pentru a gasi pe altcineva cu dificila misiune sa umple golul devenit intre timp si mai mare, si mai dureros.

Multa lume confunda partenerul cu sursa de alimentare al propriului aspirator interior. Vrea, nu vrea, poate, nu poate, partenerul are ingratul rol sa mentina aspiratorul iubirii tale vitale in functiune. Nu el e primul care trebuie sa ne faca sa simtim iubirea. O face si el dar dupa ce invatam lectia iubirii de sine. El e cel care beneficiaza de un partener, o partenera echilibrata alaturi care din prea plinul iubirii de sine, respectului de sine, daruieste in jur.

Rolul unei relatii este acela de a creste prin viata impreuna frumos sau de a te ajuta sa iti vezi, prin legea oglinzii, care aspecte din tine sunt inca nerezolvate iar tu nu traiesti in bucurie, armonie, recunostinta, pace.

Crede cineva ca lipsa acestor trairi de baza ale sufletului implica automat vina partenerului?

“Nu ma faci sa ma simt suficient de iubita”. Cat de des sunt vehiculate aceste vorbe, cate conflicte, reprosuri si dureri se ascund in spatele lor, cand in realitate problema este una falsa din start.

Daca simti ca nu primesti destula iubire de la partener, nu incepe cu judecata, furie, acuze, critici si nu fugi repede sa cauti alt partener caruia sa ii daruiesti golul mare din inima ta. Invata sa te iubesti tu pe tine, sa iti devii un bun prieten, sa petreci timp mai mult tu cu tine ca sa descoperi ce simti cand esti singura sau singur, ce iti place si ce nu, ce te rasfata. Invata sa te accepti asa cum esti, indiferent cate defecte crezi ca ai, fara sa astepti ca altcineva sa iti spuna cuvintele pe care vrei tu sa le auzi ca sa simti ca ai valoare.

Este un mare test de viata sa te scanezi ce simti la fiecare situatie din relatia pe care o ai si sa identifici de ce nu esti bine tu cu tine.

 

sfatulparintilor.ro