A fugit de la locul accidentului, dar a fost prins
Dimensiune font:
În după-amiaza zilei de 6 aprilie,poliţiştii vasluieni au fost sesizați de către personalul medical despre faptul că la Spitalul Municipal Bârlad s-a prezentat o persoană care a declarat că a fost victima unui accident rutier, produs pe raza municipiului Bârlad.
Polițiști Biroului Rutier s-au deplasat la unitatea spitalicească, unde au identificat victima, o femeie de 77 ani, din municipiul Bârlad. Aceasta a fost diagnosticată cu „policontuzii prin accident rutier”. Din verificări a reieșit faptul că în cursul aceleiași zile, în timp ce se afla în traversarea regulamentară a străzii Republicii, pe culoarea verde a semaforului electric, femeia a fost lovită de un autoturism, al cărui conducător auto a părăsit locul producerii accidentului.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea conducătorului auto: O. Vasile, de 59 ani, din municipiul Bârlad. El este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație.
Această faptă este prevăzută și pedepsită de articolul 338 din Cod Penal, cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Firmă amendată după ce un inginer a găurit arţari pentru „elixirul zeilor”
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau