A încercat să violeze o minoră
Dimensiune font:
Polițiștii Secției de Poliție Rurală 4 Huși au reținut un bărbat, în vârstă de 43 ani, din localitatea Văleni, comuna Pădureni, acesta fiind cercetat pentru tentativă de viol. Victima este o minoră în vârstă de 12 ani, din aceeași localitate.
La numărul de urgență 112, poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie, în vârstă de 29 ani, din localitatea Văleni, comuna Pădureni, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 12 ani, a fost victima unei infracțiuni la viața sexuală.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală 4 Huși au efectuat cercetări stabilind faptul că în acest caz sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de viol. În ziua de 22 iulie, minora se afla în locuință, împreună cu B.Gheorghiță, de 43 ani, concubinul mamei sale. Acesta, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a lovit minora cu palmele peste față și a încercat să întrețină raport sexual cu aceasta. B.Gheorghiță a fost reținut de poliţişti pentru 24 ore, iar în ziua de 23 iulie, a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși, respectiv Judecătoria Huși. Instanța a emis pe numele bărbatului mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de viol. Pentru săvârșirea infracțiunii de viol, în situația în care victima nu a împlinit vârsta de 16 ani, Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 12 ani. Tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate.
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau