Acoperiş nou pentru Casa de Cultură
Dimensiune font:
Conducerea Casei de Cultură „Constantin Tănase” Vaslui are ca prioritate pentru acest an construirea unei şarpante
În multe încăperi ale Casei de Cultură „Constantin Tănase” şi chiar în sala de spectacol, plouă. E drept, nu ca afară, dar nici mult nu mai este. Ionel Bordeianu, directorul instituţiei ne-a mărturisit că are coşmaruri imediat ce meteorologii anunţă precipitaţii. Nu ştie cum să mai cârpească actuala hidroizolaţie să nu se mai infiltreze apa. Încă de anul trecut de când a intrat în funcţie a încercat să găsească fonduri pentru un nou acoperiş, iar în acest an, acest lucru va fi prioritatea numărul 1. „Ne propunem în acest an mai multe investiţii, dar principalul nostru obiectiv este acoperişul. Plouă în anumite zone în Casa de Cultură şi chiar în sala mare. E posibil să nu mai putem ţine anumite spectacole. Avem promisiuni, am trimis adrese pentru un parteneriat cu Consiliul Judeţean şi Primăria pentru că noi nu putem susţine o astfel de investiţie”, a spus directorul. La acestă oră, în municipiul Vaslui, doar Casa de Cultură „Constantin Tănase” poate găzdui spectacole de amploare. Se lucrează la amenajarea Centrului Cultural, în fosta Casă a Armatei, dar sala de spectacole de acolo nu va avea capacitatea celei de la Casa de Cultură.
Piaţa celor mai ieftine apartamente
Simona POP
„Nu vrem doar să facem o izolaţie care ar dura cinci ani. Vrem o şarpantă bună, care să fie o investiţie de durată. Ne costă cam în jur de 2 milioane de lei” - Ionel Bordeianu,directorul Casei de Cultură „Constantin Tănase”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau