Acțiune preventivă la Târgu Frumos
Dimensiune font:
Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Tg. Frumos au acţionat în zona unităţilor de învăţământ de pe raza oraşului pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor, a personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ, în contextul ZILEI EUROPENE DE LUPTĂ IMPOTRIVA TRAFICULUI DE PERSOANE, unde au desfăşurat mai multe activităţi. Au fost vizate Liceul Ion Neculce, Şcoala Gimnazială Garabet Ibrăileanu şi Şcoala Gimnazială Ion Creangă. Au fost depistaţi absentând de la ore 17 elevi.
Având în vedere acest eveniment, poliţiştii de proximitate, s-au deplasat la Liceul Tehnologic Petru Rareş Tg.Frumos, unde au desfăşurat o activitate de informare pe tema prevenirii traficului de persoane şi traficului de minori.
Elevii au fost informaţi cu privire la modul în care se realizează recrutarea, transportul adăpostirea de persoane în scopul exploatării acestora, în vederea obţinerii de foloase sau bani. De asemenea au fost prezentate situaţii de schimb sau transfer de control asupra persoanelor traficate, care se efectuează de cele mai multe ori, sub ameninţare, întrebuinţând forţa sau alte mijloace de constrângere.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau