Ajutoare pentru vasluienii săraci
Dimensiune font:
22 de persoane care au rămas fără locuinţe în urma unor incendii sau inundaţii, sunt grav bolnave sau nu mai reuşesc să facă faţă greutăţilor de zi cu zi vor primi sprijin financiar din partea statului * este vorba de suma de 60.000 de lei
În Monitorul Oficial a fost publicată Hotărârea de Guvern prin care se aprobă alocarea sumei de peste 60.000 de lei pentru judeţul Vaslui. Sumele pe care le vor primi săracii sunt între 1.000 şi 4.500 de lei. Sorin Prepeliţă, directorul executiv al Agenţiei Judeţene de Prestaţii şi Inspecţie Socială (AJPIS) a spus că în scurt timp, odată ce hotărârea a fost publicată în monitorul oficial vor veni şi bani. Beneficiarii care au cum să se deplasaze vor lua sumele ce li se cuvin de la Agenţie, iar pentru cei care nu pot face un astfel de drum, se vor duce la domiciliul lor cei de la AJPIS. Mai trebuie precizat şi faptul că la acestă oră se fac anchete sociale pentru alţi 25 de vasluieni aflaţi în condiţii de sărăcie extremă. „Sunt veşti bune pentru 22 de familii din judeţul Vaslui. Prin HG au fost aprobate ajutoare de urgenţă în valoare de 60.500 de lei. Beneficiarii sunt din Vaslui, Negreşti , Huşi, Murgeni şi din alte comune ale judeţului. Aceste ajutoare au fost acordate persoanelor afectate de inundaţii, incendii sau probleme grave de sănătate”, a spus Prepeliţă.
Lista beneficiarilor
Concret, din cei 22 de beneficiari, doi sunt din Huşi şi vor primi 3.500, respectiv 4.000 de lei, unul din Murgeni – 1.000 de lei, unul din Teişoru, comuna Puşcaşi – 2.000 de lei şi unul din satul Bursuci, comuna Epureni – 4.500 de lei. Alţi doi beneficiari ai ajutoarelor de urgenţă sunt din Băcani, comuna Băcani, şi vor intra în posesia a 1.000, respectiv 1.500 de lei, în timp ce alte trei familii sau persoane singure din Suseni, aceeaşi comună, vor primi câte 1.500, respectiv 3.000 de lei. Pe listă mai figurează cinci beneficiari din Negreşti, care vor primi 2.000, 3.500, respectiv 4.500 de lei. Nu în ultimul rând, şapte familii şi persoane singure din Vaslui vor intra în posesia unor sume cuprinse între 1.500-4.000 de lei.
Vasluienii sunt datori vânduţi la bănci
Simona POP
„La acestă oră avem de efectuat anchete sociale în alte 25 de cazuri, cu situaţii la fel de dificile” - Sorin Prepeliţă, directorul executiv al AJPIS
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau