Ambulanţele din Vaslui sunt suprasolicitate
Dimensiune font:
Maşinile de salvare din parcul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui au sute de mii de kilometri la bord * pentru că sunt insuficiente, cele existente rulează non stop * din păcate, din acestă cauză şi a drumurilor proaste ajung frecvent în service
Maşinile de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) nu se opresc decât pentru câteva minute. Pentru că sunt insuficiente, pleacă în cursă imediat ce au lăsat un pacient. Conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă încearcă să se descurce cum poate şi face un apel către medicii de familie să îşi respecte programul de lucru pentru ca pacienţii cu afecţiuni uşăoare să nu fie nevoiţi să sune salvarea, să poată fi trataţi la cabinete. „Se lucrează greu, maşinile sunt vechi, peste 60 % din parcul auto depăşeşte 600.000 de km la bord, doar cele cinci maşini venite în 2014 au sub 200.000 de km. În aceste condiţii, costurile pentru reparaţii sunt destul de ridicate. Dar, încercăm să facem faţă şi eu zic că reuşim”, a spus Aurora Popa, manager la SJA Vaslui.
Drumurile proaste şi zăpada le-au creat probleme
Nu de puţine ori în acestă iarnă, ambulanţele nu au reuşit să ajungă să preia pacienţii. Au primit însă sprijin din partea autorităţilor locale. „În acestă iarnă, autorităţile s-au mobilizat exemplar. Şi nu o spun de complezenţă. Primari, viceprimari au sărit să ne ajute, la orice oră din zi şi din noapte”, a mai spus managerul. Statistic, doar 20% din infrastructura judeţului este modernizată. Acest lucru va avea şi pe viitor repercursiuni asupra maşinilor de salvare.
O nouă acuzaţie de malpraxis la spitalul din Huşi
Simona POP
„Ne-ar mai trebui 5-6 maşini să putem face faţă. Şi acum facem faţă, dar maşinile rulează non stop. Nu avm maşini care să stea în aşteptare” - Aurora Popa, manager SJA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau