Arestaţi pentru tâlhării
Dimensiune font:
Doi bărbați, bănuiți de comiterea a două infracțiuni de tâlhărie, au fost reținuți de către polițiști. Aceștia urmează să fie prezentați la unitățile de parchet competente, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
În după-amiaza zilei de 22 februarie, poliţiştii au fost sesizați prin apel la Numărul Unic de Urgență 112 de către un minor în vârstă de 15 ani, din localitatea Cârja, cu privire la faptul că a fost victima unei infracțiuni de tâlhărie. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției orașului Murgeni, iar în urma cercetărilor efectuate au stabilit următoarele:
Minorul se deplasa pe raza localității de domiciliu și a fost acostat de doi tineri, din orașul Murgeni, pe care îi cunoștea. Aceștia, sub pretextul recuperării unei datorii mai vechi, l-au deposedat prin violență (folosind și un cuțit) de un telefon mobil. Polițiștii i-au identificat pe cei doi tineri : A. Florin, de 18 ani și fratele său, A.D., de 14 ani. Asupra lui A. Florin a fost găsit telefonul mobil, care a fost predat părții vătămate.
În ziua de 23 februarie polițiștii l-au reținut pe o perioadă de 24 ore pe A. Florin, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, iar în cursul zilei de 24 februarie urmează să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad.
Un alt bărbat, I. Ionel, de 28 ani, din orașul Negrești, a fost reținut de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Negrești, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, faptă comisă în seara de 22.02.2015.
În seara respectivă poliţiştii au fost sesizați prin apel la 112 de către un bărbat din orașul Negrești, care l-a surprins pe I. Ionel, în timp ce îi sustrăgea bunuri dintr-o anexă a locuinței. În momentul în care proprietarul a ajuns în anexă, I. Ionel l-a lovit cu cotul în zona feței, după care a fugit cu sacul în care se aflau bunurile sustrase.
Prejudiciul a fost recuperat aproape în totalitate, iar bărbatul urmează să fie prezentat astăzi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui.
Sătenii din Pungeşti vor despăgubiri de la Chevron
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau