Construcţia şcolii durează mai mult decât a unei catedrale FOTO
Dimensiune font:
Elevii din Fîstîci, Vaslui, sunt condamnaţi să înveţe în condiţii de Ev Mediu * la sediul noii unităţi de învăţământ se lucrează de peste 8 ani şi nu e gata nici acum * când va suna clopoţelul, elevii vor merge la cursuri tot pe la dispensar sau Direcţia Silvică * alte 17 unităţi de învăţământ din judeţ s-au închis
La Fâstâci, în judeţul Vaslui, cei 90 de elevi au rămas fără şcoală în urmă cu 8 ani, când clădirea a intrat în reparaţii. De atunci, sunt nevoiţi să înveţe în trei încăperi înghesuite cu aspect de magazie, cu mobilier vechi şi toaletă în curte. Cu vistieria goală, primarul nu poate decât să constate situaţia şi se gândeşte cu groază la începerea noului an şcolar. Asta şi pentru că, în ultimele luni, au fost în zonă şi focare de hepatită.
„Vă închipuiţi dumneavoastră că şapte elevi stau pe o bancă şi ca să iasă primul, şase trebuie să se dea la o parte. Cei din clasele V-VIII au învăţat de-a lungul timpului, cinci, şase ani în brigada silvică şi dispensarul uman în condiţii improprii”, a spus primarul Hristache Sima. Lucrările la şcoala veche din Fîstîci au reînceput în luna iunie, după ce acum opt ani au fost sistate, din lipsă de fonduri. Nu există însă nicio speranţă ca la începerea şcolii clădirea să fie gata pentru că nici acum nu sunt bani. Guvernul a promis că va aloca peste 1 milion şi jumătate de lei, dar n-a trimis până acum niciun ban.
Risc seismic ridicat în şcoli
Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui susţine că anul acesta se va rezolva şi situaţia acestei unităţi şcolare. Chiar dacă elevii nu vor începe şcoala în condiţii decente, în iarnă vor intra în noul imobil. „Încă nu s-a rezolvat situaţia. Probabil la sfârşitul toamnei vor intra copii în şcoala nouă. Acolo s-au tergiversat lucrările din cauza unor minţi întunecate”, a spus Vasile Mihalachi, vicepreşedinte CJ. Şcoala din Fîstîci nu este însă nici pe departe singura unitate de învăţământ din judeţul Vaslui unde sunt probleme.
O parte din şcoli riscă să se prăbuşească în cazul unui cutremur. Potrivit autorităţilor vasluiene nu există o statistică exactă cu privire la şcolile, grădiniţele şi liceele care prezintă risc seismic ridicat. Cum însă o treime din instituţiile şcolare care funcţionează la această data în judeţ au fost construite înainte de anul 1977 şi nu s-au făcut de ani buni reparaţii capitale, pericolul de a nu rezista la un cutremur puternic este destul de crescut. Potrivit Inspectoratului în Construcţii, primarii sunt cei care trebuie să se zbată să obţină fonduri pentru reabilitarea şi consolidarea acestor unităţi şcolare.
Simona POP
În judeţul Vaslui, 17 unităţi şcolare au fost desfiinţate din cauza numărului redus de copii. Este vorba despre Grădiniţa nr. 17 din Vaslui, Grădiniţa nr. 7 Vaslui, Şcoala nr. 7 Bârlad, Grădiniţele 4 şi 20 tot din Bârlad, Şcoala nr. 4 şi „Tudor Pamfile” din Bârlad. Restul unităţilor desfiinţate sunt din mediul rural: comunele Ivăneşti, Puşcaşi, Zăpodeni, Avereşti, Albeşti, Şuletea, Vutcani, Pădureni şi Zorleni.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau