Curtea de Apel Bacău se va pronunţa în procesul dintre Instituţia Prefectului şi CL Pungeşti
Dimensiune font:
Recursul procesului dintre Prefectura Vaslui şi Consiliul Local Pungeşti pe tema interzicerii explorării şi exploatării gazelor de şist pe teritoriul comunei, unde Chevron a făcut deja operaţiuni de explorare, va fi strămutat de la Curtea de Apel Iaşi la Bacău, în urma deciziei instanţei supreme.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca procesul dintre Prefectura Vaslui şi Consiliul Local Pungeşti, pe tema interzicerii explorării şi exploatării gazelor de şist pe teritoriul comunei, să se judece la Curtea de Apel Bacău. Într-o primă instanţă, la judecata pe fond desfăşurată în urmă cu un an, Tribunalul Vaslui a dat câştig de cauză Prefecturii Vaslui, în procesul intentat Consiliului Local (CL) Pungeşti care, în 17 octombrie 2013, a interzis explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunei, hotărâre considerată ilegală de către magistraţii vasluieni. Astfel, magistraţii Tribunalului Vaslui au admis cererea Prefecturii Vaslui, de anulare a acelei hotărâri prin care CL Pungeşti interzicea explorarea şi exploatarea gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice. Hotărârea Tribunalului Vaslui, din 10 martie 2014, a fost atacată cu recurs de CL Pungeşti la Curtea de Apel Iaşi şi, după mai multe termene, s-a decis continuarea judecăţii la Curtea de Apel Bacău.
Prefectura Vaslui a dat în judecată, în 4 noiembrie 2013, Consiliul Local Pungeşti, după ce unitatea administrativă în cauză a adoptat, în urma amplelor proteste ale locuitorilor o hotărâre prin care a interzis explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunei. Prefectura Vaslui a solicitat anularea respectivei hotărâri în instanţă în condiţiile în care, după cum susţin reprezentanţii instituţiei, comunităţile locale nu se pot pronunţa asupra exploatării zăcămintelor din subsol, acestea fiind în proprietatea exclusivă a statului.
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau