Cutremur la vârful Primăriei Vaslui
Dimensiune font:
Consilierii locali PSD vor să îl schimbe pe liberalul Sorin Radu * ei consideră că postul li se cuvine odată ce USL s-a destrămat
Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Vaslui de astăzi se află trecut proiectul de hotărâre privind schimbarea din funcţia de viceprimar al municipiului Vaslui a liberalului Sorin Radu. Legea prevede că se reglementează schimbarea din funcţie a viceprimarului, prin hotărâre adoptată cu votul majorităţii consilierilor în funcţie, la propunerea primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcţie. Prin schimbarea viceprimarului de Vaslui, social-democraţii dau startul schimbărilor de şefi în municipiu, urmărind debarcarea totală a liberalilor. Viceprimarul Sorin Radu ar putea fi înlocuit cu Dragoş Cazacu.
Vot la comandă
Câţiva consilieri PSD recunosc că au colaborat bine cu Sorin Radu, dar „aşa e în politică”. Vor vota pentru înlăturarea lui fiindcă respectă disciplina de partid, nu pentru că aşa le dictează conştiinţa. În prezent, PNL Vaslui mai are directori în funcţii la Casa Judeţeană de Pensii, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Agenţia de Prestaţii Sociale, AJOFM şi Consiliul Judeţean (CJ), unde un post de vicepreşedinte este deţinut de Corneliu Bichineţ. Mai multe voci din PSD au afirmat în repetate rânduri că se impune şi o schimbare din funcţie a lui Bichineţ, de vreme ce partidul deţine majoritatea şi în CJ.
Medicii şpăgari au fost puşi sub control judiciar
Simona POP
PSD are nouă consilieri, PNL şase şi doi PC. Componenţa CL mai cuprinde trei independenţi. Este ştiut faptul că PC votează tot timpul alături de PSD, iar cei trei independenţi nu au puterea să schimbe deciziile social-democraţilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau