Disponibilizări la Vaslui
Dimensiune font:
Mai multe societăţi comerciale din judeţul Vaslui au anunţat deja primele disponibilizări colective * fără un loc de muncă vor rămâne aproape 400 de persoane
Conform notificărilor transmise la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vaslui, în lunile următoare, trei agenţi economici (doi din municipiul Bârlad şi unul din municipiul Vaslui) urmează să concedieze un număr de 389 persoane. Disponibilizarile se vor realiza în perioada noiembrie 2014 – ianuarie 2015, după cum urmează: în noiembrie vor fi disponibilizate 134 de persoane, în luna decembrie, alte 150 de persoane, iar în luna ianuarie 2015, încă 100 de persoane. Domeniile de activitate ale celor trei operatori economici care au notificat Agenţia asupra concedierilor sunt agricultura şi construcţiile. „Toţi cei care vor pleca în şomaj vor beneficia de o indemnizaţie de până în 500 de lei care se va acorda pe o perioadă de şase, nouă sau douăsprezece luni, în funcţie de vechimea fiecăruia în muncă. Este posibil ca parte din cei disponibilizaţi să revină în activitate în primăvara anului viitor, odată cu reluarea lucrărilor în domeniile agricultură şi construcţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al AJOFM Vaslui, Laura Toporăscu. Din nefericire, noile concedieri colective anunţate pentru această toamnă găsesc piaţa muncii din judeţul Vaslui într-o situaţie gravă. Cu cei peste 17.000 de şomeri şi cu o rata de 10,75%, Vasluiul e pe primul loc la nivel naţional în ce priveste persoanele fără locuri de muncă.
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau