Familia, locul ideal pentru dezvoltarea copiilor
Dimensiune font:
Reintegrarea copiilor în familie, acesta este dezideratul celor de la Direcţia Generală de Asisenţă Socială şi Protecţie a Copilului Vaslui. Potrivit ultimilor studii efectuate la nivel internaţional, un copil se dezvoltă cel mai bine din punct de vedere intelectual alături de părinţi, fraţi, surori, într-un cuvânt –familie.
Un copil se dezvoltă atât fizic cât şi intelectual cel mai bine în mijlocul familiei. Este părerea a zeci de specialişti în domeniu şi este împărtăşită şi de directorul general al Direcţiei Generale de Asisenţă Socială şi Protecţie a Copilului Vaslui, Ionel Armeanu Ştefanică. Potrivit acestuia , specialiştii Direcţiei fac eforturi susţinute pentru reintegrarea copiilor abandonaţi în centrele de plasament în familii. „La copii lucrurile merg spre îngrijire de tip familial. Este cea mai bună. La toate întâlnirile pe care le-am avut cu specialiştii în domeniu se consideră că familia este locul ideal pentru un copil. De altfel, un grup de cercetători din SUA şi Europa , lucrează la un studiu (de mai bine de 12 ani) privind dezvoltarea capacităţilor intelectuale ale copiilor crescuţi în centre de plasament, asistenţi maternali sau în familii . Au constatat că un copil ce creşte în familie e mult mai bine dezvoltat din punct de vedere intelectual decât cel de la asistenţii maternali profesionişti sau din centrele de plasament . Avem şi noi rezultatele acestui studiu, ţinem legătura cu organizaţiile nonguvernamentale şi încercăm să reintegrăm cât mai mulţi copii. Avem şi rezultate în acest sens şi ne vom prezenta cu ele şi la un Congres din Olanda,pentru a demonstra că şi la noi se fac paşi uriaşi în această direcţie”, a mai spus directorul general.
Din păcate, din cauza situaţiilor materiale precare sunt zeci de familii care renunţă de bună voie la copii şi îi aduc în centrele de plasament. Totuşi, cu sprijinul Fundaţiei Sera, prin oferirea de sprijin material şi financiar, la nivelul judeţului Vaslui s-a reuşit numai anul trecut reintegrarea a peste 150 de copii. La acestă oră în centrele de plasament dinjudeţ sunt în jur de 200 de minori.
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau