Haine made in Botoşani se vor vinde în toată ţara
Dimensiune font:
Firma s-a extins în Târgu Mureș, Sibiu și București, iar acum urmează Cluj și Ploiești
Anul 2014 a fost cel în care firma condusă de omul de afaceri Sorin Apostoliu, cel mai mare retailer de haine din Botoșani, s-a extins cu patru noi magazine în țară, două în Târgu Mureș și câte unul în București și Sibiu.
„Deși în Sibiu am deschis spre sfârșitul lui noiembrie, acolo am avut vânzări mai mari în noiembrie și decembrie decât în celelalte magazine deschise în țară”, a declarat omul de afaceri Sorin Apostoliu. Pentru 2015 planurile firmei acestuia vizează deschiderea de noi unități în Cluj și Ploiești. „Deși am vrut să mai intrăm în București cu încă două magazine și Cluj, probabil vom deschide în Ploiești și Cluj”, a completat Apostoliu. El a precizat că în Botoșani deține două magazine, unul în Uvertura Mall, iar celălalt pe Pietonalul Unirii, precum și două unități outlet, în Centrul Istoric și pe Primăverii. „În Botoșani cel mai bine merge magazinul din mall pentru că a murit comerțul stradal și în celelalte magazine din oraș intră foarte puțină lume. În mall este și cinematograful care atrage foarte mulți botoșăneni și foarte mulți suceveni”, a concluzionat omul de afaceri.
Alina CALINIUC
„Dacă se va deschide și la Suceava cinema 3D nu cred că vom mai avea același trafic în mall la Botoșani” - omul de afaceri Sorin Apostoliu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau