Inaugurări la două spitale din Moldova
Dimensiune font:
Locuitorii oraşului Bicaz se bucură de ieri din nou de servicii medicale la Spitalul Orăşenesc * la redeschiderea unităţii sanitare a participat şi ministrul Nicolae Bănicioiu * la Huşi s-a redeschis Compartimentul de Primire a Urgenţelor, închis o săptămână după demisia coordonatorului secţiei
Spitalul Orăşenesc Bicaz a fost redeschis ieri, în prezenţa ministrului Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, a oficialităţilor locale şi judeţene şi a multor oameni din zonă, care au aşteptat în ultimii ani să beneficieze de servicii medicale aproape de casă. „O comunitate atât de numeroasă cum este cea de pe Valea Muntelui, de peste 50.000 de oameni, este greu să supravieţuiască fără un spital, mai ales că este o populaţie uşor îmbătrânită, cu multe boli după cum am văzut în evidenţe, mai ales boli cardiologice cu o mortalitate ridicată”, a spus ministrul Sănătăţii. Conducerea spitalului a semnat deja contractul de finanţare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a angajat şi personal. „Este un eveniment cu totul deosebit în viaţa noastră, care a fost aşteptat cu nerăbdare, cu speranţă de către marea majoritate a celor care locuiesc în această parte a judeţului Neamţ”, a spus primarul Bicazului, Nicolae Sălăgean.
Un medic din Vaslui va avea grijă de urgenţele din Huşi
Compartimentul de Primiri Urgenţe (CPU) al Spitalului Municipal Huşi şi-a reluat activitatea, după ce timp de o săptămână nu a funcţionat la parametri normali din cauza lipsei medicilor. Activitatea a fost blocată după demisia coordonatorului secţiei, medicul Gabriela Ababei, care a fost sancţionată cu o amendă de 1.500 de lei după ce o fetiţă în vârstă de patru ani nu ar fi fost tratată corespunzător şi a decedat la 40 de minute de la internare. Potrivit managerului Spitalului Municipal Huşi, Lucia Rotaru Ciupilan, activitatea CPU va fi coordonată de medicul Gabriel Olaru, detaşat de la Vaslui pentru o perioadă de trei luni. „Am rezolvat temporar problema la acest compartiment, avem un medic nou, detaşat pentru trei luni. Între timp, se va susţine o nouă sesiune a examenului de rezidenţiat şi sperăm să ne mai vină specialişti”, a declarat Lucia Rotaru Ciupilan. Cât CPU a fost închis, toate urgenţele medicale au fost direcţionate către Spitalul Judeţean Vaslui.
Simona POP, Alina FERENŢ
Spitalul din Bicaz va asigura servicii de medicină internă, cardiologie, neurologie, obstetrică-ginecologie, pediatrie, recuperare, medicină fizică şi balneologie. Unitatea va avea integrat şi un ambulatoriu. Finanţarea primită este pentru 50 de paturi cu internare continuă şi 10 paturi pentru internări de zi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau