Inspecţie pe şantierele Consiliului Judeţean
Dimensiune font:
Președintele Consiliului Județean Iași a verificat ieri situația lucrărilor de modernizare la DJ 247A Bârnova și DJ 248F Budești-Hadâmbu. La DJ 247A Bârnova se lucrează la frezarea suprafeței carosabile, realizandu-se până acum 3.5 kilometri pe unul dintre sensurile de mers și se fac pregătirile necesare pentru lărgirea drumului. La DJ 248F Budești-Hadâmbu s-a ajuns la etapa turnării stratului de balast care va avea o grosime de aproximativ 20 centimetri. „Sunt mulțumit de ceea ce am găsit astăzi pe teren. Constructorul respectă graficul de lucrări asumat prin caietul de sarcini. Noi monitorizăm permanent și calitatea execuției lucrărilor. Sper ca investiția de la Budești să o finalizăm mai repede decât termenul prevăzut în contract” a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași. Pe DJ 247A Bârnova vor fi asfaltați 5.5 kilometri, valoarea investiției fiind de 8,5 milioane lei. Termenul de execuție este de 9 luni. Pe tronsonul de drum dintre Budești și Hadâmbu se vor asfalta 2 kilometri, costurile fiind de 2,35 milioane lei, iar termenul de finalizare al lucrărilor este de 5,5 luni.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau