Învăţământul simultan, o alternativă controversată
Dimensiune font:
Elevii din multe localităţi fac orele la comun * e vorba despre copiii din clasa pregătitoare, I, a II-a şi a III-a * se numeşte predare simultană şi este o metodă de compromis, des întâlnită în satele din judeţul Vaslui
În ultima perioadă se constată o creştere a numărului de şcoli care practică învăţământul simultan. Elevi de vârste diferite împart aceeaşi sală de clasă şi acelaşi dascăl, fiindcă în mediul rural sunt tot mai puţini copii. Conducerile unităţilor de învăţământ recurg la forma de învăţământ simultan, la clasele primare şi la gimnaziu. Doi elevi de clasa a IV-a învaţă împreună cu alţi şapte de a II-a. Dificil este, nu atât pentru cei mici, cât pentru dascăl, nevoit să-şi împartă ora între matematică şi română. La Broşteni, în comuna Ivăneşti de exemplu, elevi de clasa zero învaţă laolaltă cu cei din clasa întâi şi a doua, în bănci alăturate şi cu acelaşi învăţător. 14 elevi de clasa pregătitoare, dar şi de clasa întâi și a doua învață carte la un loc. Până le vine rândul să fie ascultați sau să li se predea lecții, cei mai mici își pierd deja răbdarea. „Este inadmisibil ca în secolul XXI să fii în situaţia aceasta, dar este în beneficiul părinţilor care nu acceptă ca cei mici să treacă pe lângă şcoală şi să meargă la o şcoală din centru”, a declarat Anca Roşu, directorul Şcolii „Ionel Miron” din comuna Ivăneşti. O situație similară este şi în satul vecin. Aici, în aceeași clasă, învaţă elevi de la clasa zero până la clasa a treia. „Este foarte obositor pentru că trebuie să pregăteşti patru lecţii doar pentru o oră, dar noi avem câte cinci ore”, spune Maricica Trişcă, învăţătoare la Şcoala „Coşca” din comuna Ivăneşti. Autorităţile locale din comuna Ivăneşti spun că nu au avut altă soluţie. În urma discuţiilor cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Vaslui au ajuns la concluzia că învăţământul simultan este cea mai bună variantă pentru copii. Şi asta deoarece comuna are în componenţă 17 sate, iar transportul copiilor din toate aceste localităţi ar fi un adevărat coșmar, iar părinții nu ar fi de accord cu naveta. Comuna Ivăneşti are zece şcoli şi în toate învățătorii predau simultan la mai multe clase. O comasare a tutror unităţilor de învăţământ ar însemna ca microbuzul școlar să parcurgă în fiecare dimineață peste o sută de kilometri pentru a aduce toți elevii la ore.
Simona POP
În acest an şcolar, la Ivăneşti, peste 150 de elevi studiază în clase simultane
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau