Medicul de la Huşi este vinovat pentru decesul fetiţei de 4 ani

default

Dimensiune font:

| 20-01-2015 14:30

Medicul pediatru de la Spitalul Municipal Huşi care a tratat-o pe fetiţa de patru ani, moartă la 40 de minute de la internare a primit vot de blam * cadrul medical a fost găsit vinovat de Colegiul Medicilor Vaslui, în urma anchetei desfăşurate în acest caz

Medicul Floreta Bianu, şeful Secţiei de Pediatrie a unităţii medicale huşene, este acuzat de culpă medicală pentru că nu a direcţionat-o pe copilă, care avea insuficienţă respiratorie din cauza complicaţiilor date de laringita acută cu care fusese internată, către specialistul de la Compartimentul Primiri Urgenţe din acelaşi spital. „Problema în acest caz analizat de Colegiul Medicilor nu este tratamentul aplicat de medicul pediatru, ci faptul că, în primul rând, trebuia asigurată respiraţia normală pentru pacient.Concret, medicul pediatru trebuia să apeleze la un specialist de la Compartimentul de Primiri Urgenţe în momentul în care a constatat o insuficienţă respiratorie la pacientiar în cazul fetiţei nu a fost respectat protocolul”, a spus vicepreşedintele Colegiului Medicilor Vaslui, Mircea Zavate. Potrivit acestuia, Colegiul Medicilor a sancţionat-o pe medicul Floreta Bianu cu „vot de blam”, ultima pedeapsă ce poate fi aplicată unui medic pe plan profesional de către organizaţie înainte de interdicţia de a mai exercita profesia. Colegiul Medicilor Vaslui a declanşat, în paralel cu Poliţia şi Direcţia de Sănătate Publică, o anchetă în acest caz, în urma plângerii făcute de către părinţii copilei decedate, care acuză cadrele medicale de malpraxis.
De asemenea, a existat şi un control desfăşurat la Spitalul Huşi, timp de patru zile, de către o comisie de anchetă desemnată de Ministerul Sănătăţii, mai multe instituţii şi persoane responsabile de buna desfăşurare a actului medical fiind sancţionate cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 25.000 de lei, pentru nerespectarea procedurilor.
Astfel, Spitalul Municipal Huşi a fost sancţionat cu 25.000 de lei pe motiv că unitatea medicală nu dispune de un compartiment special pentru pediatrie la Compartimentul de Primiri Urgenţe. Următoarea amendă ca valoare, în sumă de 20.000 de lei, a fost dată Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui deoarece nu a dus fetiţa de patru ani la Compartimentul de Primiri Urgenţe a spitalului, ci direct la Secţia de Pediatrie.
Pe lângă sancţiunile aplicate celor două unităţi sanitare, comisia de anchetă a mai amendat cu 2.000 de lei pe medicul pediatru Floreta Bianu pentru că a internat copilul în Secţia de Pediatrie, fără a trece pe la Compartimentul de Primiri Urgenţe, aşa cum se procedează cu persoanele aflate în stare gravă. De asemenea, directorul medical al Spitalul Municipal Huşi, medicul Emad Wassouf , a fost amendat cu 1.000 de lei, ca persoană direct răspunzătoare a desfăşurării activităţii medicale în unitatea sanitară. Nu a scăpat de sancţiuni nici şeful Compartimentului Primiri Urgenţe, medicul Gabriela Ababei, amendată cu 1.500 de lei pentru disfuncţionalităţi în desfăşurarea activităţii compartimentului pe care îl conduce.
Fetiţa de patru ani, din localitatea vasluiană Buneşti-Avereşti, a fost diagnosticată la internare cu laringită acută, cu sindrom febril, şi a primit tratament cu antibiotic. Ea a murit pe 4 octombrie 2014, la 40 de minute de la internare.

Simona POP

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

Bancul Zilei

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei