Minerii din Crucea continuă greva
Dimensiune font:
Aproximativ două sute de mineri, care s-au blocat de luni în subteran, continuă şi marţi dimineaţă protestul şi aşteaptă până la ora 14.00 ca revendicările să le fie soluţionate, ameninţând că, în caz contrar, vor intra în greva foamei.
Potrivit unor protestatari de la EM Crucea, aproximativ două sute de mineri sunt blocaţi în subteran, atât în zona troiţei din mina Crucea, care nu e în zona de exploatare, dar sunt şi în mina Botuşana, în zona de exploatare, în timp ce alţi angajaţi protestează în zona atelierelor.
Minerii susţin că aşteaptă ca până la ora 14.00 să li se rezolve solicitările, ameninţând că, în caz contrar, protestul se va radicaliza şi vor intra în greva foamei, intenţionând să-şi ia alături de ei, în subteran, soţii sau copiii.
Protestatarii doresc punerea în aplicare a protocolului semnat în 30 ianuarie cu ministrul Energiei, Andrei Gerea.
Directorul Companiei Naţionale a Uraniului, Ioan Moraru, urmează să discute, marţi dimineaţă, la Ministerul Energiei, cu Andrei Gerea, soluţii pentru încetarea conflictului.
Directorul CNU a declarat că oferta pe care a putut să o facă minerilor a fost o creştere cu 5,2 - 5,5 la sută, ceea ce nu i-a mulţumit pe protestatari, care doresc să fie aplicată prevederea stabilită în protocolul semnat de Gerea.
Printre revendicările minerilor, pe care aceştia le consideră minimale, se numără cele legate de salarizare, asigurarea de bilete de tratament şi schimbarea bazei de calcul a pensiilor, în condiţiile în care speranţa de viaţă a unui miner din acest domeniu este uşor peste 50 de ani.
Potrivit lui Moraru, creşterea salarială solicitată de mineri poate fi pusă în aplicare doar dacă se modifică, prin Hotărâre de Guvern, cadrul legal.
Minerii solicită demiterea conducerii Companiei Naţionale a Uraniului, dar şi a sucursalei Suceava şi cer premierului Victor Ponta, ministrului Energiei, Andrei Gerea şi ministrului pentru dialog social, Liviu Pop, să vină să discute cu ei.
Vom reveni cu amănunte în ediţia de mâine
Minerii de la Crucea s-au blocat în subteran
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau