Nou şef la Permise şi Înmatriculări
Dimensiune font:
Comanda a fost preluată de către comisarul şef de poliţie Alin Ovidiu Genes, care lucrează în acest domeniu de la înfiinţarea instituţiei
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor are un nou şef, comisarului şef de poliţie Alin Ovidiu Genes. El a câştigat concursul susţinut la Ministerul Administraţiei şi Internelor, după ce comisarul şef Claudiu Filimon s-a pensionat. Genes are o experienţă de 15 ani în activitate şi lucrează în acest domeniu de la înfiinţarea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.
Jumătate dintre candidaţi, picaţi la examen în iulie
În luna iulie a anului curent au fost emise 2.577 permise de conducere şi preschimbate 1.629, emise de autorităţi româneşti. În ceea ce priveşte situaţia examinării candidaţilor, în vederea obţinerii permisului de conducere, în aceeaşi perioadă analizată, la proba teoretică au fost admise 980 de persoane din 2.026 examinate, reprezentând un procent de 48,37%.
La proba practică au fost examinate 1.466 de persoane, din care 830 au fost admise (56,62%). Au fost emise 2.635 de certificate de înmatriculare, s-au efectuat 1.260 de radieri şi au fost eliberate 2.093 de autorizaţii şi plăci provizorii, volumul de lucru pentru toate serviciile în domeniu fiind mult mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. În luna iulie au fost emise 2.577 de permise de conducere şi 2.635 certificate de înmatriculare.
Florin CRĂCIUN
Comisarul şef de poliţie Alin Ovidiu Genes are o experienţă de 15 ani în domeniu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau