O singură ofertă la licitaţia pentru deszăpezire
Dimensiune font:
Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ a scos la licitaţie lucrările de deszăpezire a drumurilor din judeţ în iarna 2013 – 2014 * luni a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor în cadrul licitaţiei organizată prin Bursa de Mărfuri
Potivit reprezentanţilor CJ Neamţ, a fost depusă o singură ofertă din partea unei asocieri formată din patru firme. Este vorba de Drupo Neamţ (societate subordonată Consiliului Judeţean), şi firmele Occidental Construct (Roman), Darcons (Roman) şi Aqua Parc (Roznov). „Licitaţia este supravegheată de Ministerul Finanţelor şi urmează ca oferta să fie analizată. S-a licitat pachetul întreg care cuprinde deszăpezirea şi întreţinerea de primăvară. Contractul pentru deszăpezire este în jur de 2,6 milioane de lei, iar contractul de întreţinere a drumurilor ajunge la 5,1 milioane lei”, a spus Dan Manoliu, vicepreşedintele CJ Neamţ. Până pe 15 noiembrie, este valabil contractul încheiat anul trecut cu societatea Drupo. Dacă nu apar probleme, contractul cu asocierea de firme care a licitat, va fi semnat cât mai curând posibil.
Ingrid Ciofoaia
În administrarea CJ Neamţ se află 665,094 km de drumuri judeţene, pe care trebuie prestate servicii de deszăpezire şi combatere a poleiului
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau