Păcatele prefectului
Dimensiune font:
Reprezentantul Guvernului în teritoriul, prefectul Florin Sinescu, şi primarul comunei Brodina, Vasile Melen, vor fi cercetaţi în stare de libertate. Magistraţii Curţii de Apel Suceava au acordat un nou termen pentru judecarea contestaţiei, la cererea avocatului Silvia Tudor. Florin Sinescu şi Vasile Melen sunt cercetaţi de procurorii DNA pentru abuz în serviciu şi uzurparea funcţiei. În urmă cu două săptămâni, cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi prezentaţi în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Atunci, judecătorii de la Tribunal au respins cererea procurorilor DNA, privind arestul preventiv şi au impus măsura controlului judiciar. Atât procurorii, cât şi avocaţii apărării au contestat decizia judecătorilor de la Tribunalul. Recursul ar fi trebuit să se judece în prima zi a săptămânii în curs, dar a fost amânat.
Prefectul a fost pus sub control judiciar
Oana ŞLEMCO
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau