Palatul Administrativ, pericol pentru vasluieni
Dimensiune font:
De pe clădire se deprind bucăţi de tencuială * până acum s-au făcut reabilitări în interior
Lipsa banilor le opreşte pe autorităţile vasluiene să demareze un amplu proiect de reabilitare a clădirii Palatului Administrativ. Pe clădirea situată în centrul municipiului Vaslui tronează deja câteva plăcuţe de avertizare prin care oamenii sunt informaţi că există pericolul producerii de accidente deoarece de pe clădire se desprind bucăţi de zidărie. În pericol sunt şi maşinile lăsate în parcarea instituţiei, care pot fi oricând avariate. Clădirea are nevoie de reparaţii capitale, dar nu sunt fonduri pentru acest lucru. „Am considerat că este important să le asigurăm mai întâi condiţii normale de lucru celor care lucrează în Palatul Administrativ. Tâmplăria de lemn din birouri era foarte veche şi a fost schimbată cu geamuri termopan. Bătea vântul prin birouri. Am terminat investiţiile minime în interior şi avem în vedere şi refacerea clădirii pe exterior. Până atunci, cetăţenii trebuie să fie precauţi”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Vasile Mihalachi.
Simona POP
Pe lângă Prefectură şi Consiliul Judeţean, în Palatul Administrativ funcţionează Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Direcţia pentru Cultură, Centrul Creaţiei Populare şi Direcţia Judeţeană de Statistică.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau