Parcări insuficiente la Vaslui
Dimensiune font:
In centrul oraşului aproape că nu este niciun loc liber ca să-ţi laşi maşina * noua parcare modernă a Pieţei Centrale ar putea fi o soluţie * din păcate, vasluienii nu vor să scoată din buzunar niciun ban pentru parcare, adică 1 leu/oră
În municipiul Vaslui, există probleme cu locurile de parcare. Autorităţile locale spun că fac eforturi în a amenaja o serie de astfel de spaţii, dar nu sunt suficiente.Cea mai aglomerată zonă este cea din centrul municipiului, unde cu greu se găseşte un loc. „În acest moment sunt în desfăşurare lucrări de reabilitare şi amenajare a unor locuri de parcare în zonele Avram Iancu, şi Big”, a spus viceprimarul de Vaslui, Daniel Neacşu.
Parcările cu plată, neagreate de vasluieni
Chiar dacă atunci când merg în alte oraşe plătesc locurile de parcare, la ei acasă refuză să facă acest lucru. Vasluienii ocolesc parcările cu plată. Potrivit viceprimarului, se poate folosi foarte bine noua parcare a Pieţei Centrale, unde sunt 150 de locuri. Preţul unei ore de parcare este de 1 leu. „Cea mai aglomerată zonă unde se găsesc cu greu parcări e cea din centrul municipiului. A fost însă terminată parcarea Pieţei Centrale. Sunt 150 de locuri care pot fi folosite de cei care tranzitează sau locuiesc în zonă, iar preţul este mai mult decât accesibil”, a spus viceprimarul Daniel Neacşu. Nici în cartiere situaţia parcărilor nu este una tocmai bună. Zeci de maşini sunt parcate pe trotuar fiindcă nu există alte spaţii disponibile.
Simona POP
„Este una din preocupările majore ale executivului ca să găsim şi să amenajăm noi spaţii de parcare” – viceprimarul Daniel Neacşu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau