Poliţiştii vasluieni au dat peste 700 de sancţiuni în două zile
Dimensiune font:
În zilele de 18 și 19 iulie, în cadrul acţiunilor dispuse de şeful Poliţiei Române, pe raza judeţelor limitrofe frontierei cu statele non-UE, poliţiştii vasluieni au constatat 19 infracţiuni și au aplicat peste 700 de sancţiuni contravenţionale
La nivelul județului Vaslui, în zilele de 18 și 19 iulie, poliţiştii au constatat 19 infracţiuni, dintre care 9 în flagrant şi au aplicat 753 de sancţiuni contravenţionale. Din totalul infracţiunilor, 15 sunt de natură economico-financiară, 3 sunt la regimul circulaţiei și 1 la regimul armelor şi muniţiilor. Pentru comiterea acestora sunt cercetate 24 de persoane. Ca măsură complementară, poliţiştii au confiscat 9.060 de ţigarete, dar și alte bunuri în valoare totală de 67.298 lei. Pentru abaterile contravenţionale constatate, poliţiştii au aplicat 753 de sancţiuni, în valoare de 218.566 lei. Dintre acestea, 110 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor Legii nr. 61/1991, privind ordinea şi liniştea publică şi 149 la Legea nr. 12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Cele mai multe sancţiuni contravenţionale au fost aplicate ca urmare a nerespectării prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv 459, dintre care 158 pentru depăşirea vitezei legale. Alte 35 sancțiuni contravenționale au fost aplicate la alte acte normative. Poliţiştii au reţinut 22 permise de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare.
* * *
Polițiștii Secției de Poliție Rurală 4 Huși și Postului de Poliție Stănilești au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat de 60 ani, din localitatea Bogdana-Voloseni, în vederea depistării produselor din tutun care provin din contrabandă. Au fost ridicate 2260 ţigarete de proveniență Republica Moldova, în vederea continuării cercetărilor în dosarul penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal al României.
În Piața „Sfântul Ilie” din municipiul Bârlad, polițiștii de investigare a fraudelor au depistat trei persoane, domiciliate în municipiul Bârlad, care ofereau spre vânzare țigări de proveniență Republica Moldova. Pe numele celor trei persoane a fost întocmit dosar penal, acestea fiind cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în baza prevederilor Legii 86/2006 privind Codul Vamal al României. Cele 3260 țigarete au fost ridicate în vederea confiscării.
G.Augustin, de 21 ani, din comuna Crețești a fost identificat de polițiștii Postului de Poliție Tătărăni, în timp ce transporta 742 kg pepeni pentru care nu a putut prezenta documente legale care să justifice provenienţa licită a acestora. Împotriva tânărului, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, iar întreaga cantitate de pepeni a fost confiscată.
Polițiștii Biroului Rutier Vaslui au oprit pentru control un autovehicul condus de R.Sebastian, de 21 ani, domiciliat în municipiul Vaslui. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul avea permisul de conducere reținut. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Pe raza municipiului Bârlad, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene l-au depistat pe R.Alexandru, de 47 ani, din județul Prahova, care conducea un autovehicul deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul municipal de Urgență Bârlad pentru recoltarea de probe biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului.
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau