Pregătiri pentru minitârgurilor specifice Zilei îndrăgostiţilor
Dimensiune font:
În această perioadă, municipalitatea primeşte cereri din partea agenţilor economici interesaţi să comercializeze produse specifice Zilei Îndrăgostiţilor (14 februarie). Cererile se depun la Registratura generală a Primăriei Iaşi, la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni sau la cele cinci centre de cartier. Zonele în care urmează a fi amplasate măsuţe pliante pentru comercializarea articolelor specifice Zilei îndrăgostiţilor: bd. T.Vladimirescu – T17; str. V.Lupu – str. Han Tătar; bd. Copou – lateral Universitate; şos. Nicolina bl. 915, bl. 996, Rond CUG; Piaţa Unirii – agenţia CFR; Podu Roş – Parc Poştă; Piaţa Voievozilor; bd. Dacia – zona Zimbru; str. Cerna; str. Gării – Topaz; şos. Păcurari – şos. Moara de Foc; bd. Socola – str. Bucium; Târgu Cucu – str.Sărăriei; Calea Galata. Tarifele percepute de către municipalitate sunt de 2 lei mp/zi în zona A (amplasamentele din Copou, Gară, Centru civic, Podu Roş, Tudor Vladimirescu) şi de 1 leu mp/zi în restul zonelor (Păcurari, Tătăraşi, Nicolina, Dacia, Bularga etc). În fiecare zonă, numărul amplasamentelor va fi în funcţie de suprafeţele disponibile şi fiecare agent economic autorizat va deţine un singur aviz în aceeaşi zonă. Cererea va fi însoţită de copia certificatului de înregistrare şi certificatul de atestare fiscală eliberat de către DEPFL Iaşi pentru agenţii economici cu sediul social în Iaşi şi, respectiv, certificatul de atestare fiscală din localităţile unde au sediul social ceilalţi agenţi economici. „Menţionăm că formularul pe care trebuie să-l completeze agenţii comerciali interesaţi se poate descărca de pe site-ul Primăriei Municipiului Iaşi, www.primaria-iasi.ro, secţiunea ”Primăria Iaşi” – ”Formulare Tipizate”. Documentul, în format word, se intitulează ”Cerere Tip Aviz Evenimente Speciale”. De menţionat că până în prezent, au fost eliberate deja 12 avize pentru Ziua Îndrăgostiţilor, valabile pentru perioada 7 – 15 februarie 2015”,a precizat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau