Primăria doreşte să revigoreze medicina şcolară
Dimensiune font:
La această dată în municipiul Vaslui funcţionează trei cabinete medicale şcolare * din păcate, în restul judeţului cu greu se găsesc medici dispuşi să lucreze în aceste cabinete
Primăria Vaslui are mereu în atenție asigurarea celor mai bune servicii medicale în unitățile de învățământ, asigurând personal specializat și calificat în acest domeniu dar și o dotare corespunzătoare a cabinetelor de medicină școlară. La nivelul municipiului Vaslui sunt trei medici care asigură permanența prin rotație la cabinetele medicale școlare, iar pentru fiecare dintre aceste cabinete există asistente bine pregătite care oferă permanent servicii de specialitate. „Primăria Vaslui asigură în totalitate dotarea cabinetelor de medicină școlară, cu instrumentarul, medicamentele sau alte obiecte necesare bunei desfășurări a activității. Medicina şcolară este o ramură care în ultimii ani a cunoscut un declin, dar încercăm să facem toate eforturile pentru menţinerea în cele mai bune condiţii a cabinetelor medicale şcolare”, a spus Geanina Tofan, purtător de cuvânt la Primăria Vaslui.
Criză de personal
La nivelul întregului judeţ, cabinetele medicale înregistrează o criză de personal fără precedent. Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), în cele 44 de cabinete şcolare din judeţ, lucrează doar opt medici, dintre care trei medici generalişti, doi medici specialişti medicină de familie şi trei medici dentişti. Facultăţile nu mai pregătesc specialişti în medicina şcolară, în acest doemniu putând activa medicii generalişti sau medicii de familie. Salariul pentru un medic dintr-un cabinet şcolar nu este deloc motivant. „De când mă aflu la conducerea DSP nu am întâlnit niciun medic care să-şi manifeste dorinţa de a lucra într-un cabinet medical şcolar”, a declarat Mihaela Vlada, directorul DSP. La nivelul judeţului funcţionează 44 de cabinete medicale şcolare, din care 40 cabinete şcolare şi 4 cabinete stomatologice.
Soluţii pentru criza de la Spitalul Judeţean
Simona POP
Din anul 2009, autorităţile publice locale au preluat prin transfer de la Ministerul Sănătăţii asistenţa medicală desfăşurată în cabinetele medicale şi medicină dentară din unităţile de învăţământ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau