Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani - 6 martie 1915 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 6 martie 1915 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Polemica. În statele cari s'au declarat neutre, opinia publică e împărţită în două. O parte doreşte menţinerea neutralităţii, cealaltă e pentru intrarea în acţiune. Aşa e în Bulgaria, aşa în Grecia, tot aşa la noi. Pe cât e de aprinsă discuţiunea în chestiunea aceasta la Bulgari, tot aşa e la Greci, aşa e şi la noi. Ceia ce au hotărât Consiliile de Coroană în celelalte două state, acelaşi lucru a hotărât şi la noi.
Această hotărâre e linia de conduită publică oficială. Ea începe a se zdruncina de motivele şi argumentele pe cari le dă opinia publică în polemică, şi nu pare să aibă sorţii a se menţinea păn'la urmă. Ea se 'mparte în argumente foarte puternice cele două părţi beligerante interne. Una care, vorbim de noi, să ne alipim, în cazul unei eşiri din neutralitate, de Tripla Înţelegere; cealaltă să ne alipim de Dubla Înţelegere. Sînt de-o parte şi de alta argumente de ordin emoţional, dar şi de ordin naţional. Se 'nţelege că'n politică argumentele de ordin emoţional pierd faţă de cele naţionale.
Chestiunea noastră însă e foarte complicată. Un lucru e sigur: noi trebuie să ieşim măriţi din conflictul acesta. Acesta e interesul nostru. El primează toate celelalte scopuri politice. Cum ne vom mări – aceasta e o chestiune la care ştiinţa politică elementară ne-o învaţă: „scopul scuză mijloacele”. Avem de revendicat cele mai multe drepturi, cele mai multe teritorii, şi cele mai multe suflete.
M.S. Regina Elisabeta se află actualmente la Sinaia. Ni se afirmă că această călătorie este motivată de dorinţa Reginei Elisabeta de a face dar Regelui Ferdinand, Castelul Peleş, pe care defunctul Rege Carol i'a legat, Carmen Sylva în renunţarea sa, nevoit să păstreze în reşedinţa sa regală decât micul castel Foişor, cu totul retras, permiţând Reginei Elisabeta să trăiască la Sinaia şi să poată avea liniştea pe care o doreşte.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau