Rotary Club Botoșani a decis câștigătorii Burselor școlare „Constantin Manolache”
Dimensiune font:
Clubul Rotary Botoșani a decis să acorde prin proiectul „Ajută un copil să învețe” – Bursa școlară „PROFESOR DOCTOR CONSTANTIN MANOLACHE“, pentru anul școlar 2014-2015 un număr de 3 burse. Astfel, în urma evaluării dosarelor aplicanților, Comisia de Acordare a Burselor a stabilit elevii câstigătorii, aceștia fiind:
1. Avieriței Diana-Alina – Colegiul Național “A.T. Laurian”, clasa a X-a
2. Mahu Alexandra – Liceul de artă “Ștefan Luchian” - clasa a X-a
3. Popa Andra-Paula – Liceul Pedagogic “Nicolae Iorga” – clasa a XII-a
Valoare unei burse este de 6.000,00 lei/an și s-au acordat conform Regulamentului, în baza unui concurs de dosare, urmărind identificarea, susţinerea, dezvoltarea şi promovarea talentelor, în ideea creării unei premise în lansarea acestora spre studii superioare.
„Bursa acordata Andrei Paula Popa va fi finanțată cu ajutorul Fundației Tati, care s-a alăturat proiectului nostru de sprijinire a performanței școlare. Bursele poarta numele distinsului nostru coleg, profesor doctor Constantin Manolache, personalitate cu o carieră didactică deosebită, dascăl a inițiat în tainele cărților generații și generații de elevi. În memoria sa, Rotary Club Botoșani a hotărât ca bursele de studiu, care vor fi acordate începând cu anul școlar 2014-2015, să-i poarte numele, în semn de prețuire, de respect dar și ca model de urmat pentru generațiile următoare”, se arată într-un comunicat transmis de Rotary Club Botoșani.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau