Sancţiuni pentru furnizorii de servicii medicale
Dimensiune font:
Ei au raportat servicii neefectuate doar pentru a încasa banii din bugetul sănătăţii * aceasta este principala neregulă constatată de comisia de control a Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate în timpul verificărilor efectuate în primele trei trimestre * cei prinşi pe picior greşit au fost sancţionaţi pe măsură: retragerea sumelor plătite degeaba, penalizări şi avertismente, în valoare totală de circa 450.000 de lei
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui a efectuat, în primele nouă luni ale anului, 102 controale şi acţiuni de monitorizare a furnizorilor de servicii medicale. Au fost vizaţi în primul rând medicii de familie, în rândul cărora au fost efectuate 55 controale.
Principalele abateri din sănătate
Nu au fost ocoliţi însă nici ceilalţi furnizori. „S-au mai efectuat opt controale în ambulatoriile clinice, trei la ambulatoriile paraclinice, trei la spitale. La furnizorii de îngrijiri la domiciliu am efectuat două controale, la farmacii au fost 23 de controale. Majoritatea controalelor au fost tematice şi au vizat modul în care sunt respectate prevederile contractuale”, a precizat Simona Polak, preşedintele CJAS Vaslui. Ca şi în timpul controalelor anterioare, s-au depistat numeroase nereguli: servicii medicale raportate şi neefectuate, absenţa aparaturii de strictă necesitate, registre şi fişe medicale completate necorespunzător, nerespectarea programului afişat. Au fost dispuse 400 de măsuri şi au fost aplicate sancţiuni, care au însumat suma de 437.299 lei. Deşi mai sunt şi excepţii, s-a constatat că în general se respectă programul de lucru afişat, precum şi normele de acreditare, dar sunt şi situaţii în care, în registrul de consultaţii nu există peste tot semnătura medicului, a pacientului, precum şi parafa medicului.
Simona POP
„Toate aceste controale nu au ca scop penalizarea furnizorilor, ci doar monitorizarea modului în care îşi desfăşoară activitatea şi înregistrarea deficienţelor din sistem” - Simona Polak, preşedintele CJAS Vaslui
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
oricine
Dec 06, 2014
dar daca nu s-ar face doar de suprafata aceste controale?
Adauga comentariul tau