Sărăcia ţine taxele pe loc
Dimensiune font:
Tot mai multe primării din judeţ au luat decizia de a nu majora taxele şi impozitele * chiar dacă au nevoie de fonduri, edilii spun că se gândesc şi la binele locuitorilor, mulţi dintre ei fiind prea săraci pentru a mai putea face faţă unor majorări a obligaţiilor fiscale
Decizia Consiliului Local Vaslui de a nu majora taxele şi impozitele pentru populaţie în anul următor este urmată şi de alte primării din judeţ. În majoritatea localităţilor autorităţile au decis să nu majoreze birurile astfel încât populaţia să îşi poată plăti în continuare obligaţiile fiscale. În comuna Soleşti, de exemplu, taxele nu se vor mări în 2015. „Oamenii sunt săraci, cei mai mulţi se descurcă destul de greu şi nu le trebuie o povară în plus. Gradul de încasare este de aproximativ 80%”, a declarat Mona Bujor, primarul din Soleşti. În schimb, la doar câţiva kilometri de Vaslui, în comuna Ştefan cel Mare nu s-a luat deocamdată o decizie. În localitate locuiesc familii care au renunţat la oraş şi s-au mutat la ţară. „Gradul de încasare la noi este de 96%”, a spus Mihai Moraru, edilul localităţii.
Încasări bune
În comuna Vutcani, gradul de încasare al taxelor şi impozitelor locale este de 100%. Autorităţile nu vor să îi împovăreze pe oamenii care au dat dovadă în fiecare an de seriozitate şi nu vor aplica modificări ale tarifelor. „Avem un grad de încasare foarte bun. Nu se justifică o mărire de taxe. Oamenii plătesc, sunt serioşi, conştiincioşi”, a declarat Silviana Bahrim, primarul comunei Vutcani.
Nici în oraşul Negreşti, una din cele mai sărace zone ale ţării, Primăria nu va majora tarifele pentru taxele şi impozitele locale. Mai mult, aici autorităţile au luat decizia printr-o hotărâre de CL să elimine majorările percepute pentru cei cu restanţe cu condiţia ca debitele să fie achitate în decursul unui an de zile. „Lumea este foarte săracă şi nu avem de ce să mărim taxele. Noi avem un grad de încasare de peste 90%. Anul acesta după ce s-a decis eliminarea penalităţilor la cei cu restanţe încasările au crescut cu 200.000 de lei faţă de anul trecut. Am încasat peste 1,6 milioane de lei. Oamenii vin şi plătesc”, a spus Vasile Voicu, primarul din Negreşti. Şi CL Vaslui a decis să nu majoreze birurile. Municipalitatea este mulţumită de gradul de încasare a acestor obligaţii fiscale. „Primăria municipiului Vaslui a propus menţinerea lor la nivelul anului 2014. Nu ne dorim modificări, nu ne dorim majorări. Avem cel mai ridicat nivel de încasare al taxelor şi impozitelor din ţară”, a spus primarul Vasile Pavăl. Anul trecut, prin menţinerea taxelor, precum şi prin bonusurile acordate pentru plata anticipată integrală, s-a ajuns ca 95% din obligaţiile financiare să fie achitate.
Simona POP
Până la finele acestui an, se preconizează a fi încasate aproape în totalitate cele 22 de milioane de lei estimate a se colecta la bugetul local.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
coco
Dec 12, 2014
asai la vaslui e saracie si la iasi bogatie mare vezi cainii cu covrigii in coada :)) ganditi inainte de a pune titluri banale
Adauga comentariul tau