Şi-au plătit taxele şi impozitele pentru a nu rămâne fără ajutoare sociale
Dimensiune font:
Vasluienii şi-au achitat obligaţiile fiscale către bugetele locale, pentru a nu le fi suspendate alocaţiile şi indemnizaţiile primite din partea statului lună de lună
De trei ani, cei care primesc sprijin financiar din partea statului, indiferent sub ce formă, au obligaţia de a-şi achita la timp taxele şi impozitele aferente bugetelor locale. În caz contrar, li se suspendă drepturile băneşti. Dacă iniţial mulţi nu ţineau cont de acestă prevedere şi se trezeau fără indemnizaţia lunară, acum situaţia s-a schimbat. Numărul celor care nu şi-au plătit până la 30 septembrie taxele la bugetele locale este destul de mic. „De la an la an numărul beneficiarilor de venit minim garantat, indemnizaţii de creştere a copilului şi alocaţie de susţinere a familiei care nu şi-au achitat obligaţiile fiscale este tot mai redus. Astfel, la 1 octombrie 2014, AJPIS a procedat la suspendarea unui număr de 39 beneficiari ai alocaţiilor de susţinere a familiei, 17 beneficiari de venit minim garantat şi o indemnizaţie de creştere a copilului. Ceilalţi 177 de beneficiari care au fost suspendaţi de la plată în luna aprilie au reuşit să îşi achite taxele şi impzitele locale”, ne-a declarat Sorin Prepeliţă, director executiv la Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţii Sociale. Dacă între timp cei care au indemnizaţiile suspendate îşi vor achita datoriile la bugetele locale au şanse după ce îşi întocmesc din nou dosare să beneficieze de sprijin din partea statului.
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau