Sindicatele cer salarii mai mari
Dimensiune font:
Revendicările sunt pentru toate domeniile
Potrivit liderului de sindicat de la CNSLR Frăţia Vaslui, Gheorghe Croitoru, coşul minim de consum este tot mai gol. Chiar dacă deocamdată nu se pune problema ca sindicatele să iasă în stradă şi încearcă să rezolve problemele pe cale amiabilă, la masa negocierilor, este doar o linişte relativă, care se poate transforma oricând într-un protest .Vasluienii, mai spune Croitoru, ar trebui să trăiască bine tot timpul nu doar în campanii electorale. „Noi nu ne-am propus să purtăm un război ci un dialog, să rezolvăm toate problemele pe cale amiabilă, la masa negocierilor. Ar fi necesare creşteri salariale cam în toate domeniile. Sunt puţine domenii unde salariile sunt cu adevărat acceptabile sau la nivelul celor din alte ţări ale UE. Restul categoriilor socio – profesionate sunt într-o zonă de sărăcie”,a spus Croitoru. Din păcate la acestă oră în judeţul Vaslui, rândurile sindicatele se tot subţiază. Fie prin plecări în străinătate a angajaţilor fie prin „efortul” patronilor de a opri orice manifestare sindicală.
Viaţă scumpă la polul sărăciei
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau