Sirian cu drept de şedere expirat
Dimensiune font:
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Vaslui, în cooperare cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, au desfăşurat, o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă. Cu această ocazie, a fost depistat cu şedere ilegală un bărbat, în vârstă de 48 ani, din Siria, membru de familie al unui cetăţean român, care, la expirarea dreptului şedere, nu a întreprins niciun demers legal pentru prelungirea acestuia şi nici nu a părăsit teritoriul României. Având în vedere cele constatate, poliţiştii au îndrumat cetăţeanul străin să se prezinte la sediul Biroului pentru Imigrări Vaslui, cu documentele necesare reglementării dreptului de şedere în scop de reîntregire a familiei. Totodată, cetăţeanul sirian a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 400 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Biroul pentru Imigrări Vaslui continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor prin organizarea de acţiuni cu forţe proprii sau în cooperare cu alte instituţii, atrăgând atenţia cetăţenilor străini de a acorda interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau