Social democraţii vasluieni nu cred că este oportună venirea liberalilor la guvernare
Dimensiune font:
Senatorul PSD Doina Silistru le cere colegilor din Senat, în special liberalilor, să îşi amintească ce valori au stat, în 2012, la baza succesului zdrobitor al USL. Aceasta susţine că peste tot în ţară, românii au votat cu PSD, PNL, PC şi UNPR. Silistru susţine că electoratul a dorit cu orice preţ să scape de puterea portocalie care acum vrea să revină la guvernare sub denumirea de PNL. „Nu pentru că, vezi Doamne, eram icoane ne-au votat. Poporul a votat candidaţii USL pentru a-i scoate pe democrat-liberali din administraţie şi din Parlament. Aproape a reuşit. Acum, rămăşiţele fostului partid de suflet al fostului preşedinte Traian Băsescu, frumos rebranduit, fuzionează cu PNL şi vrea, nicio surpriză, din nou la guvernare. Nu-i pot dori success”, a declarat Silistru. Aceasta mai afirmă că în tabăra noului PNL interesul liberalilor ar fi acela de a-l lăsa pe Victor Ponta ,,să-şi frângă gâtul şi să ducă PSD sub 25%’’. Pe de altă parte, PNL trebuie să-şi asume răspunderea guvernării, auto-caracterizându-se ca fiind ,,ultima speranţă’’ a românilor. Silistru le recomandă liberalilor să nu intre la guvernare şi să respecte dorinţa electoratului. „Stimaţi colegi liberali, un astfel de discurs pare preluat din mesajele de campanie ale USL. ,Trebuie să fim altfel - spune domnul Ludovic Orban -, aşa cum îşi doresc ei (românii) să fim. Să nu exercităm funcţia politică, funcţia publică, aşa cum s-a făcut astăzi, cu aroganţă, cu minciună, vânzând iluzii, promiţând câte în lună şi câte în stele. Trebuie să fim decenţi, trebuie să fim modeşti, trebuie să avem un pic de smerenie faţă de izvorul puterii politice. Am încheiat citatul din distinsul coleg parlamentar Ludovic Orban. Dacă într-adevăr credeţi tot ce aţi spus, domnule Orban, veţi lua singura decizie logică şi morală posibilă: veţi hotărî să nu intraţi la guvernare. Decenţa, modestia şi smerenia sunt calităţi străine de prea mulţi dintre colegii dumneavoastră din fostul PDL”, a mai spus senatorul social democrat. Parlamentarul vasluian susţine că liberalii s-au aliat acum cu cei care, în guvernarea PDL tăiau veniturile românilor.
Partidul lui Geoană nu reprezintă interes pentru social democraţii vasluieni
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau