Elena Udrea, pusa sub control judiciar poate fi arestata
Dimensiune font:
Elena Udrea a fost pusa sub control judiciar, joi, de procurorii DNA, pentru spalare de bani si fals in declaratii de avere.
"Procurorii din cadrul DNA - Sectia de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie au dispus punerea in miscare a actiunii penale si masura controlului judiciar pe o durata de 60 de zile, incepand de la data de 29 ianuarie pana la data de 29 martie fata de Elena Udrea, pentru savarsirea infractiunilor de spalare de bani (in forma dobandirii/utilizarii de bunuri cunoscand ca provin din infractiuni) si fals in declaratii de avere", se arata intr-un comunicat postat pe site-ul DNA.
Totodata, potrivit sursei citate, fostului ministru al Turismului i s-a adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile.
Astfel, pe perioada in care se va afla sub control judiciar, Elena Udrea are mai multe obligatii:
sa se prezinte la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ) - Directia Nationala Anticoruptie, Sectia de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie si la Sectia 2 Politie Bucuresti ori de cate ori este chemata;
sa informeze de indata PICCJ - DNA, Sectia de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie si Sectia 2 Politie Bucuresti cu privire la schimbarea locuintei;
sa se prezinte la Sectia 2 Politie Bucuresti, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat.
sa nu paraseasca Bucurestiul, decat cu incuviintarea prealabila a procurorului competent;
sa nu se apropie de ceilalti inculpati, alti participanti la comiterea infractiunii, martorii din dosar si sa nu comunice cu acestia direct sau indirect, pe nicio cale.
Daca Elena Udrea va incalca "cu rea-credinta" obligatiile care ii revin, "masura controlului judiciar se poate inlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive", potrivit DNA.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau