Casele de poveste din Piatra Neamţ

Oamenii şi realizările lor dau mereu farmec aşezărilor * ceea ce lasă în urmă este important nu numai pentru ei, ci şi pentru generaţiile viitoare * o călătorie prin Piatra Neamţ arată clar că omul sfinţeşte locul şi sufletul pus în zidire dă trăinicie oricărei construcţii

Cel mai căutat obiectiv istoric din Piatra Neamţ este Turnul lui Ştefan Cel Mare, care a avut peste 7.000 de vizitatori doar în ultimul an. Obiectivul face parte din complexul arhitectural Curtea Domnească şi a fost ridicat de marele voievod în 1499, cupă cum arată şi pisania de pe unul dintre ziduri. „Io Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al ţării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a zidit această clopotniţă împreună cu doamna sa Maria, fiica lui Radu voievod, şi cu prea iubitul lor fiu Bogdan voievod, în anul 7007 (1499), iar al domniei sale anul al 43-lea curgător, octombrie 28”, spune istoria zidită în piatră. În Turnul-clopotniţă poate fi vizitată o expoziţie permanentă, mult apreciată de oaspeţi. La parter a fost amenajat un mini-muzeu al Bisericii „Sf. Ioan Domnesc”, iar la primul etaj sunt prezentate aspecte legate de istoria turnului. La etajul următor se regăsesc detalii legate de şcolile care a funcţionat în preajma bisericii voievodale. La etajul al treilea sunt expuse informaţii referitoare la clopotele bisericii, iar la ultimul poate fi admirat un orologiu construit în 1890. „Turiştilor le place atmosfera de epocă creată de expoziţia permanentă, fapt care nu poate decât să ne bucure în speranţa că punerea în valoare a acestui monument istoric ne face cu adevărat cinste, ca păstrători şi continuatori ai trecutului cultural naţional”, a spus Dorin Nicola, directorul Complexului Muzeal Judeţean. În toată zona Moldovei, analogic pentru Turnul Clopotniţă este Turnul Bisericii de la Popăuţi (Botoşani), o altă ctitorie a voievodului Ştefan cel Mare.

Bijuterii arhitecturale
La Piatra Neamţ nu doar muzeele sunt emblematice, ci şi casele, localitatea fiind vestită pentru construcţii de valoare, după cum a spus şi profesorul de istorie Luminiţa Moscalu, semnatarul unui volum despre construcţiile ridicate în secolul al XIX-lea şi până la începutul secolului XX - „Case în Piatra Neamţ. Expresie şi stil”.
Acele clădiri merită o atenţie deosebită şi pentru că modul în care au fost construite, renovate sau conservate reflectă istoria societăţii la un moment dat. „Dacă locuinţele orăşenilor săraci, de multe ori simple bordeie, erau departe de a exprima bunăstarea, casele celor înstăriţi erau, în general, spaţioase cu numeroase camere, saloanele erau bine mobilate şi luminate. O incursiune în acest segment al cotidianului înseamnă o detaliere şi a moravurilor epocii, a modului de viaţă, a tipului de alimentaţie, a personalităţilor care au marcat perioada”, spune Luminiţa Moscalu.
O casă nu are doar o dimensiune funcţională, ci reprezintă şi o expresie a realităţii, a stilului arhitectonic al epocii. Aceste construcţii sunt cea mai completă şi mai puternică mărturie a timpului, reprezentând pe de o parte cadrul în care se manifestă viaţa unei societăţi şi totodată conţinutul prin care chiar locuitorul exprimă stilul epocii prin formă, ornament şi simbol.

Citeşte şi: Secretele reţetelor mănăstireşti

Regulamente urbanistice din veacuri trecute
La sfârşitul secolului al XIX-lea existau puţine repere stabile în oraşul aflat în plină transformare, aşa încât, păstrate sau restaurate, multe case poartă încă amprenta secolului al XVIII-lea. Multe erau construite sau reconstruite după model tradiţional şi aşa se explică arhaismul real. Regulamentele urbanistice ale acelor vremuri stabileau, ca şi astăzi în linii mari, condiţiile de amplasare şi conformare a construcţiilor, orientarea faţă de punctele cardinale şi în raport cu drumurile publice. Într-un astfel de regulament se preciza, de pildă, că amplasarea se va face astfel încât „să nu se umbrească reciproc sau să obtureze din interiorul încăperii vizibilitatea bolţii cereşti” sau că se va evita „amplasarea în direcţia est-vest, iar când nu este posibil se va recurge la dubla orientare”. Cele mai frecvent utilizate materiale de construcţii erau piatra cioplită, cărămida dar şi lutul. Au supravieţuit tăvălugului vremii şi multe clădiri din lemn, materie primă ce se găsea din belşug pe teritoriul oraşului înconjurat de dealuri împădurite. Chiar şi locuinţele construite fie din cărămidă, fie din argilă arsă, erau susţinute de o armătură de lemn. „În prima jumătate a secolului al XX-lea apar construcţiile de zidărie şi piatră (gresia de Kliwa). La acoperirea acestora se foloseau olanele, dar nu lipseau nici draniţele. Aceste materiale au marcat linia progresului tehnic, dar şi diferenţierea socială”, am aflat de la Luminiţa Moscalu.

Casa reflectă condiţiile economice ale comunităţii şi individului, situaţia socială şi stilul de viaţă, iar amenajările interiorului erau în directă legătură atât cu numărul şi destinaţia încăperilor, cât şi cu funcţionalitatea camerelor, sistemul de încălzit, aşezarea patului şi a mesei în raport cu intrarea. Pe partea decorativă, înfrumuseţarea interiorului se făcea cu scoarţe, ştergare, ceramică, icoane, mobilier. În casa tradiţională piesele de mobilier sau de construcţie aveau o anumită conotaţie spirituală: patul era astfel orientat încât poziţia corpului în timpul somnului să fie, pe cât posibil, pe direcţia est-vest, aceeaşi cu poziţia odihnei veşnice din morminte.
Fiecare încăpere îndeplinea, în cele mai multe cazuri, mai multe funcţii. Interesantă este şi încercarea pietrenilor din acele vremuri de a fi în pas cu moda de la Viena sau Paris, de unde aduceau diferite obiecte decorative sau de mobilier: servante, şifoniere, comode. Lambriurile sculptate şi pictate, argintăriile, oglinzile, aplicele, sfeşnicele, porţelanurile făceau parte din decorul grandios al acestor locuinţe şi reflecta dezvoltarea vieţii economice.

Casa lui Calistrat Hogaş
Multe dintre locuinţele emblematice ale aşezării de munte sunt locuite şi poartă amprenta unor personalităţi culturale (Casa Hogaş), politice sau administrative (Casa Ivaşcu, Casa Lalu).
Casa Lalu, actualmente Palatul Copiilor, a fost construită în anul 1914 de către antreprenorul Carol Zane, după planurile arhitectului Roger Bolomey, pe strada Ştefan cel Mare, nr. 44. Construcţia cuprinde parter, etaj, mansardă parţială, demisol, şi este realizată din cărămidă aparentă. Acoperişul este construit în şarpantă, cu învelitoare din ţiglă smălţuită, dispusă în solzi. În interior există multe atracţii pentru vizitatori - scara din lemn cu balustradă sculptată, vitralii, oglinzi de cristal , tapet de mătase, mobilier din lemn de stejar sculptat.
„Casa cu amfore”, situată pe strada Ştefan cel Mare nr. 14 şi realizată la sfârşitul secolului al XIX-lea, este o construcţie tip, doar parter, realizată din cărămidă. Ferestrele sunt decorate cu motive sculpturale, care amintesc de vasele antice greceşti.
Pe o strada liniştită şi umbroasă se ridică, de mai bine de un secol, casa în care a locuit marele povestitor Calistrat Hogaş, iar strada pe care se află locuinţa îi poartă numele. Clădirea a fost ridicată în 1885 şi oferită drept zestre tinerei ce a devenit soţia lui Calistrat Hogaş, iar acum este un muzeu cochet, aflat în Patrimoniul Cultural Naţional. Puţini sunt turiştii care, odată ajunşi la Piatra Neamţ, nu află de aceste case de poveste care sunt mereu nu numai o emblemă, ci şi un loc unde poţi petrece câteva clipe în faţa unei limonade aromate lângă care este musai aşezată chiseaua cu şerbet, amintire de la marii boieri ai Neamţului

 

Ingrid CIOFOAIA

Clădirile dintr-un oraş sunt precum treptele către uşa unei biserici. Fiecare dintre ele poate fi considerată încă un pas către a înţelege sufletul unei comunităţi, viaţa ei intimă, secretă pe care numai divinitatea o cunoaşte şi fiecare dintre personajele ce au locuit-o în timp.

O casă dezvăluie profilul unui oraş şi al locuitorilor acestuia, având şi valoare de document, confirmând dezvoltarea sau declinul, prosperitatea ori sărăcia, stilul şi expresia unui anumit moment istoric” - profesorul de istorie Luminiţa Moscalu