În comă după ce a căzut de la etaj
Dimensiune font:
Un bărbat de 52 de ani se zbate între viaţă şi moarte la spital după ce a căzut de la înălţime. Din câte se pare, acesta se afla la un bloc aflat în construcţii când ar fi căzut. Trecătorii au sunat imediat la 112 şi un echipaj SMURD l-a transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon Iaşi. „Este vorba de un caz social, un bărbat de 52 de ani care a ajuns la noi cu politraumă prin cădere de la înălţime, de la etajul unui bloc aflat în construcţii. Avea traumatism cranian, fractură de omoplat stâng, fracturi costale multiple, pneumotorax stâng, fractură de stern şi fractură de femur”, a explicat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD Iaşi. După investigaţii şi tratament în UPU, pacientul a fost internat la Clinica de Ortopedie a spitalului, la Terapie Intensivă, starea acestuia fiind în continuare gravă. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau