„CSMS Iaşi se va impune când reintră cei şase fotbalişti absenţi”
Dimensiune font:
Cu trei înfrângeri şi un rezultat de egalitate de când a preluat prim-divizionara din Copou, antrenorul Ionuţ Chirilă nu-şi face niciun fel de probleme, negândindu-se nicicum să demisioneze, chiar dacă şefii de cluburi din Liga I nu au deloc răbdare cu tehnicienii când nu există rezultate. „Lanterna” nu poate conta vineri, pe terenul lui FC Braşov, măcar pe şase jucători - Mihalache, Ciucur, Wesley, Mitic, L.Mihai (toţi au probleme medicale), căpitanul Olah (suspendat), în timp ce Dobre, Akinsola şi Bădic, deşi acuză şi ei diverse traumatisme, au, totuţi, şanse să evolueze, fie şi din postura de rezerve.
Deşi intrat în gura suporterilor nu neapărat din cauza rezultatelor slabe ale CSMS, ci mai degrabă pentru evoluţiile extrem de slabe ale elevilor săi, tehnicianul Ionuţ Chirilă nu doar că nu se gândeşte să renunţe şi că nu ia încalcul o eventuală destituire din funcţie, ci solicită în continuare răbdare până vor ajunge ultimii jucători veniţi la un nivel fizic optim. Cât despre momentul în care vor câştiga şi ieşenii un meci în condiţiile în care, spre exemplu, Concordia Chiajna, un adversar tot din partea inferioară a clasamentului, a fost catalogată o echipă puternică, cu jucători valoroşi, Chirilă a promis că CSMS va obţine primul succes din Liga I atunci când cei şase jucători absenţi vor fi în plenitudinea forţelor. Antrenorul principal al formaţiei din Copou a subliniat că nu a primit niciun ultimatum din partea conducerii, deşi este limpede un nou eşec sau chiar semieşec la Braşov i-ar putea fi fatal: „Astea sunt prostii. Ce ultimatum? O echipă nu se poate reconstrui în 28 de zile. Punctele vor veni mai târziu, când echipa va ajunge la un nivel fizic şi de pregătire bun. Nu va fi prea târziu”.
Chirilă, care nu a ezitat să-i critice iarăşi pe portarul bosniac Grahovac şi pe internaţionalul de tineret Creţu, consideraşi vinovaţi pentru eşecul în faţa Concordiei: „Am ajuns la un nivel în care ocaziile ratate au devenit decisive, dar trebuie să ajungem la momentul în care putem reveni dacă înscriem, Doamne fereşte!, un autogol ori ratăm un penalty”.
Fără victorie în cele patru meciuri ca şef al băncii tehnice a CSMS, antrenorul formaţiei ieşene are, totuşi, meritul de a fi contribuit la creşterea valorică a unor tineri jucători: „Mihalache şi Ciucur au crescut enorm de când am sosit eu în Copou şi absenţa lor se cunoaşte foarte mult în joc. Apoi, să nu uităm de Novac, Bădic sau Dobre, care joacă de când am preluat eu postul de antrenor, după luni bune sau chiar mai mult de atât în care nu li s-a acordat vreo şansă”.
Spre Braşov cu gândul la o evoluţie bună
Ionuţ Chirilă a subliniat că CSMS merge în Ardeal să facă un meci bun şi chiar să câştige dacă va putea. „Ne aşteaptă un joc greu la Braşov, cu o echipă bună, cu jucători cu experienţă precum Grigorie, în principal aripa lui Dinamo de acolo. FC Braşov dispune de jucători valoroşi, ce pot decide un meci în orice moment, dar noi mergem să luăm toate cele trei puncte”, a precizat tehnicianul din Copou. Liviu SUCEVEANU
„Ce ultimatum pentru mine? O echipă nu se reconstruieşte în doar o lună. Punctele vor veni mai târziu, când echipa va ajunge la un nivel fizic şi de pregătire bun. Şi sigur nu va fi prea târziu”
Ionuţ Chirilă,
antrenor CSMS Iaşi
„Am ajuns la un nivel în care ocaziile ratate au devenit decisive, dar trebuie să ajungem la momentul în care putem reveni dacă înscriem, Doamne fereşte!, un autogol ori ratăm un penalty”
Ionuţ Chirilă
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau