CSMS Iaşi are o întreagă echipă accidentată
Dimensiune font:
Prim-divizionara de fotbal din Copou se confruntă cu probleme grave de efectiv înaintea partidei de marţi, din Giuleşti, cu Rapid, mutat de la ora 21:00 la 18:30, contând pentru etapa a XIII-a.
Dacă jucătorii conduşi de italianul Nicolo Napoli nu o înving nici măcar pe Rapid, alături de care au promovat în vară din Seria I a Ligii a II-a, toate aspiraţiile nu doar de clasare pe un loc între primele 10, ci şi de evitare a retrogradării, se duc cu totul pe apa sâmbetei. Iar şansele ca ieşenii să obţină primul succes al sezonului în Giuleşti nu sunt deloc mari, deoarece neîncrederea este principala dominantă printre oficialii şi fotbaliştii din Copou, starea de spirit din vestiar fiind alimentată şi de situaţia financiară tot mai grea a clubului, asuprea căreia preşedintele executiv Florin Prunea susţine că a tot tras semnale de alarmă către Comitetul Director. „I-am anunţat din timp pe şefi că există o stare de nemulţumire referitor la restanţele salariale acumulate, iar dacă acum două săptămâni s-au mai făcut ceva plăţi acestea i-au vizat doar pe mai vechii componenţi ai lotului, aduşi astfel la nivelul ultimilor veniţi”, a spus ieri preşedintele Florin Prunea.
În plus, conducerea tehnică se confruntă cu reale probleme de efectiv înaintea partidei de la Bucureşti, nu mai puţin de zece fotbalişti nepregătindu-se normal după eliminarea din Cupa României, de către Steaua (scor 0-1).
L.Mihai s-a operat în Germania
Cel mai vechi jucător accidentat din lot, atacantul Liviu Mihai, ce a evoluat ultima dată în prima repriză a meciului de la Mediaş (scor 0-0), din etapa a II-a a Ligii I, căruia nimeni nu-i găsise vreun leac la pubalgia de care suferă deja de trei luni, a devenit în mod cert indisponibil şi pentru ultimele şase partide oficiale din 2014 (cinci din tur şi una în Cupa Ligii). „Liviu poate reintra abia la primăvară”, a anunţat Prunea, care însă a oferit şi o veste bună, aceea că accidentarea cu FC Botoşani a portarului italian Caparco nu este chiar atât de gravă cum se credea în primă fază. „Se pare că ne-am alarmat degeaba. Caparco s-a şi întors din Italia, unde medicii au spus că portarul nostru nu are ruptură musculară, iar acum sperăm să putem conta pe el începând chiar cu partida cu Rapid”, a completat preşedintele executiv al CSMS Iaşi.
Mijlocaşul Călugăru are probleme la muşchii înghinali, iar Cr.Munteanu şi căpitanul Olah au suferit accidentări în disputa cu Steaua, niciunul dintre cei trei nelucrând zilele trecute. Cum nici fundaşii Mihalache şi Vladu nu sunt nici ei apţi, continuându-şi perioada de repaus, iar Coşereanu, Dedu şi Mitic abia au început alergările uşoare, formaţia din Copou a ajuns la un total de zece indisponibilităţi înaintea confruntării cu rivala la salvarea de la retrogradare din Giuleşti.
În ciuda acestei situaţii dificile, Florin Prunea este însă optimist, fiind convins că antrenorii vor găsi variante pentru a-i înlocui pe cei care acuză probleme medicale. Liviu SUCEVEANU
„Cunosc foarte bine greutăţile cu accidentările, dar stau şi mă întreb acum ce s-ar fi întâmplat acum dacă nu dispuneam de un lot de 29 de jucători”
Florin Prunea,
preşedinte executiv CSMS Iaşi
Profitând de întreruperea campionatului Ligii I, pentru ca Naţionala să susţină pe 14 noiembrie meciul oficial cu Irlanda de Nord, din preliminariile Euro 2014, echipa din Copou va susţine în aceeaşi zi (ora 15:00) un test cu FC Botoşani, pe stadionul „Emil Alexandrescu”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau